Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Cosmin Drulea şi Nistor Lihet propuşi de PSD Baia Mare pentru lista candidaţilor la CJ

PSD Maramureș urmează o procedură internă de desemnare a candidaților pentru Consiliul Județean Maramureș, o procedură democratică, iar lista urmează să fie compusă din propuneri venite din fiecare zonă istorică a județului. Astfel, Maramureșul a fost împărțit în șapte zone reprezentative, iar organizațiile din fiecare zonă își desemnează, prin vot, reprezentanții pe lista pentru Consiliul Județean.

”Este pentru prima oară când un partid, în Maramureș, își propune cu adevărat să asigure reprezentativitatea întregului județ în Consiliul Județean și lasă la nivelul organizațiilor locale desemnarea candidaților. Se evită, astfel, formula deja cunoscută prin care o mână de oameni se adună într-un sediu în Baia Mare și hotărăsc singuri componența listei”, a precizat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Primele alegeri au avut loc în Organizația PSD Baia Mare, iar în urma votului au fost desemnați Cosmin Drulea și Nistor Lihet, ca reprezentanți pe lista PSD pentru Consiliul Județean. ”Așa cum am promis, ne ținem de cuvânt și alcătuim propunerile de candidați pentru CJ Maramureș prin votul direct zonal al membrilor de partid. Lista este deschisă atât pentru cei care au activat ca membri în interiorul PSD, dar și pentru personalități locale neimplicate până acum în administrație, oameni recunoscuți în mijlocul comunităților locale pentru profesionalismul și integritatea lor. ”Mulțumesc Organizației PSD Baia Mare pentru aceste două nominalizări, Cosmin Drulea și Nistor Lihet, oameni tineri, care sunt convins că vor reuși să reprezinte cu succes municipiul Baia Mare în forul legislativ al județului”, a declarat liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

 Nistor Lihet: ”Am cochetat mereu cu social-democrația”

Nistor LihetNistor Lihet este director al SC Faimar SA, iar în trecut a fost director al Direcției Silvice Baia Mare, dar și director a sucursalei Leumi Bank și a sucursalei Marfin Bank. Referitor la votul dat de Organizația PSD Baia Mare privind nominalizarea sa ca și candidat al social-democraților în viitorul Consiliu Județean Maramureș, Nistor Lihet s-a arătat onorat de încrederea acordată de colegii săi. ”Este o provocare pentru mine, dar consider, totodată, că este un lucru bun. Sunt născut, crescut și educat la țară și mereu am cochetat cu social-democrația. Ca bancher, ca director de instituții mi-a făcut mereu plăcere să comunic, să socializez cu societatea civilă. În ceea ce privește faptul că sunt foarte nou în lumea politică, am încredere că voi fi ajutat de colegii mei cu o vastă experiență în acest domeniu. Alături de aceștia am speranța că vom pune în aplicare tot ce este necesar pentru ca societatea civilă să aibă un nivel de trai cât mai bun. Atât eu, cât și Organizația PSD Baia Mare vom fi mereu la dispoziția cetățenilor”, a declarat Nistor Lihet, candidat pentru Consiliul Județean din partea social-democraților băimăreni.

 Drulea: Nominalizarea mea – o recunoaște a muncii mele în administrația județeană

Cosmin DruleaCosmin Drulea este consilier județean și angajat la cabinetul parlamentar al deputatului de Codru-Chioar, Călin Matei. Social-democratul a fost ales, prin vot, de Organizația PSD Baia Mare, pentru un nou mandat de consilier județean.         ”Mulțumesc colegilor din PSD Baia Mare pentru încrederea acordată de a-i reprezenta printr-un nou mandat în Consiliul Județean. Este o recunoaștere a muncii mele în cadrul partidului, dar și în administrația județeană. Personal, consider că PSD Baia Mare și municipiul Baia Mare merită o reprezentare în Consiliul Județean Maramureș, reprezentare care să fie cel puțin direct-proporțională cu importanța orașului din punct de vedere economic și social. Îmi doresc ca viitoarea configurație a Consiliului Județean, fie că vorbim de PSD sau de alte partide, să lucreze pentru proiectele maramureșenilor și nu pentru propriile lor proiecte politice”, a declarat consilierul județean Cosmin Drulea, ales prin  vot de PSD Baia Mare pentru un nou mandat de consilier județean.

 

          Biroul de presă al PSD Maramureș

Reader Feedback

Un raspuns catre “Cosmin Drulea şi Nistor Lihet propuşi de PSD Baia Mare pentru lista candidaţilor la CJ”

  1. Diana spune:

    Avem nevoie de oameni ca si tine, Cosmin Drulea!!!

Lăsaţi un răspuns