Biserica Ortodoxă se află în Sfânta și Marea Zi Marți. Conform Sinaxarului citit la această slujbă, ‘în Sfânta și Marea Zi Marți se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie’.
„Pe când Domnul nostru Iisus Hristos Se suia la Ierusalim și Se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi mai multe pilde. Unele din ele sunt îndreptate către iudei. Pilda celor zece fecioare însă a spus-o pentru a ne îndemna spre milostenie și în același timp spre a ne învăța să fim cu toții gata înainte de sfârșitul vieții. Domnul a vorbit mult despre fecioare și despre femei – și fecioria are mult merit și este într-adevăr mare – dar pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească și de celelalte virtuți și mai cu seamă de milostenie, prin care se vădește strălucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta. Pe cinci din ele le numește înțelepte, căci împreună cu fecioria au avut și multul și îmbelșugatul untdelemn al milosteniei. Pe celelalte cinci le numește nebune, căci deși ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeași măsură și milostenia. Deci sunt numite nebune, pentru că au săvârșit cea mai mare virtute, dar nu s-au îngrijit de cea mai mică, așa că în nimic nu se deosebesc de desfrânate. Desfrânatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani. Pe când se scurgea noaptea acestei vieți, au adormit toate fecioarele, adică au murit. În adevăr, moartea se numește somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopții; cele care aveau untdelemn din belșug au intrat cu mirele la deschiderea ușilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau untdelemn din belșug, îl căutau după ce s-au sculat din somn. Cele înțelepte, deși voiau, n-au putut să le dea untdelemn în clipa intrării, așa că le-au răspuns, zicând: „Nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; duceți-vă la cei ce vând, adică la săraci, și cumpărați”. Dar nu era ușor lucru, căci după moarte, asta nu mai este cu putință. Același lucru îl arăta învederat și Iisus în parabola despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr. Fecioarele nebune se apropie fără lumină și bătând în ușă strigă așa: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!”. Iar Însuși Domnul le dă acea hotărâre înfricoșătoare, zicându-le: „Duceți-vă, nu vă cunosc pe voi! Căci cum veți putea vedea pe Mire, dacă nu aveți ca zestre milostenia”. Pentru aceasta deci au rânduit purtătorii de Dumnezeu Părinți să se așeze în această zi pilda celor zece fecioare, ca să ne îndemne să veghem necontenit și să fim gata să ieșim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neștiută este ziua și ceasul sfârșitului vieții. Tot astfel prin istoria vieții lui Iosif să trăim în curăție, iar prin minunea uscării smochinului să aducem rod duhovnicesc. Dacă vom săvârși o singură virtute, cea mai mare chiar, și nu ne vom griji de celelalte și mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veșnică, ci vom fi întorși, rușinați. Și într-adevăr nu-i lucru mai lipsit de sfințenie și mai plin de rușine decât ca fecioria să fie biruită de bani. Dar, o Hristoase, numără-ne pe noi împreună cu fecioarele cele înțelepte, rânduiește-ne în aleasa Ta turmă și ne mântuiește pe noi. Amin.” („Deniile din Postul Mare”, Editura TRINITAS 1999)
În Axiopolis (lângă Cernavoda de azi), un centru important din Sciția Mică a staționat o legiune militară romană, care, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor ale împăratului Dioclețian și continuate apoi de Liciniu, a făcut multe victime în rândul creștinilor de aici, ale căror nume sunt consemnate în acte martirice. Din cei care au pătimit aici, Chiril, Chindeu și Tasie, ale căror nume sunt pomenite într-o inscripție descoperită în anul 1947, sunt cei mai cunoscuți. Sfântul Chiril era cinstit în Axiopolis, având cinci zile de sărbătoare. Era fie un martir local, fie că numai suferise aici pentru Hristos, probabil într-o zi de 26 aprilie. Se crede că pe mormântul lui s-ar fi ridicat o biserică, ale cărei ruine se mai văd și azi. La fel stau lucrurile și în cazul lui Chindeu, un sfânt local, probabil un daco-roman. În privința lui Tasie, unii istorici socotesc că este una și aceeași persoană cu ostașul martir Dasius, care a pătimit în Durostorum, în ziua de 20 noiembrie 304, și ar fi suferit martiriul la Axiopolis, iar mai târziu moaștele i-au fost așezate, pentru o vreme, în Durostorum. Moaștele lui au fost mutate în anul 579 la Ancona (Italia), unde se păstrează și astăzi, în Biserica ‘Sfântul Cyriacus’.
Sfântul Sfințit Mucenic Vasilevs, Episcopul Amasiei
Sfântul Vasile a fost mitropolit în Amasia în secolul al IV-lea. Împărăteasa Constantina avea în slujba ei o fecioară frumoasă creștină, Glafira, din Italia, pe care, văzând-o împăratul Liciniu, s-a aprins de poftă. La sfatul împărătesei, Glafira a răspândit zvonul că și-a ieșit din minți și de aceea a trebuit să fie eliberată din slujba împărătesei. Apoi a fost încredințată unor creștini din Armenia. Pe drum au făcut un popas în cetatea Amasia Pontului, unde au hotărât să rămână o vreme la creștinul Quintus. Aflând că se zidește o biserică în cetate, Glafira a dat mult aur episcopului Vasile și a scris împărătesei să trimită daruri. Oamenii împăratului au aflat și i-au spus lui Liciniu care, plin de mânie, a scris conducătorului Amasiei să-i trimită pe episcopul Vasile și pe Glafira la dânsul, în Nicomidia. Între timp însă, Glafira a răposat. Dregătorul l-a prins pe Vasile, l-a pus în lanțuri și l-a trimis la împărat. Împreună cu episcopul au mers și doi diaconi, Pertenie și Teotim. Vasile a fost întemnițat, iar diaconii locuiau într-o casă vecină, dar puteau să-l viziteze și să se roage împreună. Împăratul i-a cerut episcopului să renunțe la credința creștină, dar acesta a refuzat, preferând să moară decât să se lepede de Hristos. Din porunca împăratului, Sfântul Vasile a fost ucis la 26 aprilie 322, iar trupul lui a fost aruncat în mare, de unde a fost scos de creștini și înmormântat cu mare cinste.
sursa: basilica.ro