Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Mandatul de arestarea preventivă prelungit pentru Cherecheş

Cătălin Cherecheş nu scapă de arest preventiv. Acesta va fi judecat în stare de arest preventiv, dacă decizia dată azi de Tribunalul Maramureş va fi menţinută şi după contestaţie.

Astfel, Tribunalul Maramures a constatat temeinicia si legalitatea masurii arestării preventive  şi a respins cererea de inlocuire a arestului cu măsura controlului judiciar sau arest la domiciliu. Hotărârea de azi a Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore.

catalin chereches-1„Tribunalul Maramureş în dosarul având ca obiect verificare măsuri preventive (art.207 NCPP) , s-au dispus următoarele:

Respinge cererile de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu formulate de inculpatul Cherecheş Cătălin.

În temeiul art. 348 şi 207 Cod procedură penală, constată din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Cherecheş Cătălin (…, arestat preventiv, aflat la C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Cluj) şi, în consecinţă, menţine măsura arestării preventive a acestuia.

Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare.

Pronunţată în cameră de consiliu azi, 24 mai 2016.”, se arata in comunicatul Tribunalului Maramures.

„Menţionăm că la data de 20 mai 2016, Tribunalul Maramureş a fost sesizat de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj cu rechizitoriul întocmit pe numele inculpatului Cherecheş Cătălin.

Cauza, înregistrată are ca obiect „infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000) – art. 289 alin. 1 CP raportat la art. 6 din L.78/2000” şi este în faza procedurii de cameră preliminară, procedură cu durată de cel mult 60 de zile, în cadrul căreia se verifică, în baza art. 342-348 din Codul de procedură penală, după trimiterea în judecată, competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, ulterior încheierii acesteia urmând a fi stabilit primul termen de judecată pe fondul cauzei.

După înregistrarea dosarului potrivit dispoziţiilor art. 207 din Codul de procedură penală, având în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanţa, înainte de expirarea duratei acestei măsuri, a verificat din oficiu legalitatea şi temeinicia ei”, arată un comunicat al Tribunalului Maramureş.

 

Lăsaţi un răspuns