Dr. Margareta Pârvănoiu organizează pentru micuții săi pacienți o petrecere cu surprize de ”Ziua Internaţională a Copilului”.
Prin acțiunile pe care le inițiază pentru divertismentul celor mici, dr. Margareta Pârvănoiu, medic primar al Secției de Neonatologie din cadrul Spitalulului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare este unul dintre ”doctorii de suflet” ai copiilor. Anul acesta, de 1 iunie, micuții aflați sub observația medicului se vor bucura bucura de o petrecere cu clovni, distracție și dulciuri oferite de ”Ziua Internațională a Copilului”, la un loc de joacă din Baia Mare.
Evenimentul va marca anul acesta a doua ediție, iar potrivit declarațiilor oferite de dr. Pârvănoiu, prima întâlnire de acest fel, care a avut loc în 1 Iunie 2015, a fost o adevărată reușită.
Și în acest an, un număr de aproximativ 70 de copii care au fost sau sunt tratați de medicul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, precum și copiii aflați sub observație au fost deja invitați la ”marea petrecere”, care va implica o multitudine de surprize. Micuții vor veni însoțiți de părinți, iar pe parcursul celor aproape trei ore de program de joacă și divertisment, adulții vor putea observa standurile special amenajate cu produse sănătoase pentru copii.
Dr. Margareta Pârvănoiu a explicat că își dorește să se întâlnească cu micii ei pacienți și cu aparținătorii acestora și într-un alt cadrul decât cel medical. Prin aceste petreceri organizate de 1 Iunie, medicul primar al Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, dorește să realizeze o altfel de comunicare și interacțiune cu familiile micuților, iar atunci când copiii vin la doctor, să vină cu încredere, știind că se vor întâlni cu un prieten.