Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Totul despre TVA, la o reuniune între agenţii economici şi specialiştii de la Finanţe

Instituţia Prefectului Maramureş organizează o întâlnire, pe teme economice, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca. Reuniunea va avea loc în 29 iunie, ora 11.00, la Centrul de Instruire şi Marketing al Camerei de Comerţ şi Industrie din Baia Mare.

centru-ccimm_micLa această întâlnire se va face o comunicare a Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii Regiunea Cluj Napoca cu contribuabilii mijlocii din judeţul Maramureş. De asemenea, se va face o prezentare a prevederilor Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Nr. 1105/2016 din 29 martie 2016 pentru modificarea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.769/2015 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA. Acest ordin intră în vigoare la data de 1 iulie 2016.

Dezbatere asupra proiectului de Ordin al Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru modificarea și completarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3841/2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (088) ” Declarație pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA”.

La această întâlnire sunt invitaţi să participe agenţi economici mijlocii şi mici din judeţ pentru a afla noile reglementări.

 

Lăsaţi un răspuns