Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 16 aprilie 2024

Card european pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi

„Cardul European pentru Dizabilitate” este documentul care oferă dreptul persoanelor cu dizabilități la acces gratuit la evenimente culturale, sportive și de petrecere a timpului liber, în state membre ale Uniunii Europene participante la proiectul VS/2015/0429 Asigurarea mobilității pentru persoane cu dizabilități în România și Europa, până în august 2020.

dgaspcPersoanele care pot beneficia de Cardul European de Dizabilitate sunt: copiii cu handicap grav, accentuat, mediu sau ușor, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap eliberat de către comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap sau a deciziei eliberată de comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.

„Cardul European pentru Dizabilitate va permite recunoașterea reciprocă a drepturilor persoanelor cu dizabilități în statele membre participante. Titularii de card care călătoresc în alte state, vor avea acces în aceleași condiții ca și cetățenii cu dizabilități ai statului respectiv, la anumite drepturi, permițând astfel un tratament egal și facilitând mobilitatea în spațiul european. Libera circulație a persoanelor este unul dintre drepturile garantate de către Uniunea Europeană pentru toți cetățenii săi, însă de cele mai multe ori persoanele cu dizabilități întâmpină dificultăți în exercitarea acestuia din cauza nerecunoașterii stării de dizabilitate certificate, precum și dificultății de a beneficia de facilitățile la care, în mod normal, au dreptul în statul de origine. Sunt convinsă că, prin implementarea acestui proiect, vom facilita participarea persoanelor cu dizabilități din Maramureș la viața publică, culturală, la activități recreative, timp liber și sport, participare garantată de Constituție. Tocmai de aceea, consider că un pas către integrarea socială a persoanelor cu dizabilități a fost făcut prin intermediul acestui proiect – pilot”, susține Alina Coste – Mădăras, director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș.

În acest sens, în vederea implementării proiectului, a fost semnată recent o convenție pentru eliberarea Cardului European pentru Dizabilitate între Consiliul Județean Maramureș, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș și Autoritatea Națională pentru Persoane cu Dizabilități.

 „Orice demers pe care îl putem face pentru a îmbunătăți viața persoanelor cu dizabilități, este un demers care merită făcut. Nu trebuie să ne sustragem de la nici un efort pentru ca cei care au fost vitregiți de soartă fără voia lor să beneficieze de condiții de viață mai bune. Atunci când vorbim despre creșterea eforturilor financiare, din partea consiliului județean sau de efortul individual al fiecărui angajat din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, vorbim de fapt despre o normalitate și o atitudine cu adevărat europeană”, apreciază Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean Maramureș.

Reader Feedback

2 Responses catre “Card european pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi”

  1. Peter spune:

    Doar copiii cu handicap grav ? Adulții cu handicap nu beneficiază ?

  2. Card dizabilitate spune:

    Persoanele care pot beneficia de cardul european de dizabilitate sunt: copiii cu handicap grav, accentuat, mediu sau uşor, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap eliberat de către comisia pentru protecţia copilului și persoanele adulte cu handicap grav, accentuat, mediu sau uşor, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap eliberat de către comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap sau a deciziei eliberată de comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.

Lasă un răspuns lui Card dizabilitate