Cătălin Cherecheş, primarul de Baia Mare (suspendat din funcţie), a solicitat Tribunalului Cluj să înlocuiască măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar. La termenul de astăzi, magistraţii au hotărât că arestul la domiciliu va fi prelungit şi după data de 8 septembrie.
Instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul CC, prin încheierea penală nr. 125/2016 pronunţată la data de 10.08.2016 de judecătorul de camera preliminară al Curţii de Apel Cluj, măsură pe care o menţine începând cu data de astăzi, 31.08.2016. De asemenea, Tribunalul Cluj a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar formulată în cauză.
„Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 31.08.2016”, mai arată Tribunalul Cluj.
****
Cherecheş a fost arestat preventiv, în 26 aprilie, în urma unui flagrant, iar în 20 mai, a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie (luare de mită în formă continuată), dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Maramureş şi apoi strămutat la Tribunalul Cluj.
Prin sentinţa dată, în 10 august, de completul de vacanţă care a judecat contestaţia formulată de Cherecheş la decizia Tribunalului Cluj (legată de verificarea măsurii preventive), Curtea de Apel a admis cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de către inculpatul C. C., cu măsura arestului la domiciliu.