Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Cherecheş chemat la Cluj

Cătălin Cherecheş, primarul de Baia Mare (suspendat din funcţie), a fost citat la Cluj. O nouă şedinţă de judecată are loc în 31 august, de la ora 10.00, la Tribunalul Cluj.

catalin cherechesDosarul vizează verificarea măsurii preventive dispuse în cazul lui Cherecheş.

Acesta a fost arestat preventiv, în 26 aprilie, în urma unui flagrant, iar în 20 mai, a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie (luare de mită în formă continuată), dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Maramureş şi apoi strămutat la Tribunalul Cluj.

Prin sentinţa dată, în 10 august, de completul de vacanţă care a judecat contestaţia formulată de Cherecheş la decizia Tribunalului Cluj (legată de verificarea măsurii preventive), Curtea de Apel a admis cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de către inculpatul C. C., cu măsura arestului la domiciliu.

Conform deciziei din 10 august, masura arestului la domiciliu va fi menţinută până în 8 septembrie 2016.

Pe durata arestului la domiciliu inculpatul are obligaţia să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat.

Reader Feedback

Un raspuns catre “Cherecheş chemat la Cluj”

  1. Borna Viorica spune:

    De ce se tărăgănează atît de mult timp,se ști că nu este vinovat tata pocaria este pe linie politică .Este si va ficel m-ai bun Primar al tuturor timpurilor .Avem nevoie de el afară să se ocupe de oraș.Doamne te rog deschide mințile judecătorilor să-l achite de orice vină.Doamne.ajuta ! sa auzim de bine.

Lăsaţi un răspuns