Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Târnosirea Catedralei “Adormirea Maicii Domnului”

Duminică, 21 august, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a Catedralei cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Sighetu Marmaţiei, în fruntea unui mare sobor, din care au făcut parte pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, pr. dr. Cristian-Vasile Boloş, paroh, pr. Aurel Donca, slujitor şi fost paroh, preoţi din parohiile municipiului.

catedralaÎntre cei prezenţi în mulţimea de credincioşi care au fost la slujba de târnosire s-au aflat ing. Mircea Leţiu, membru în Adunarea Eparhială şi fost membru în Adunarea Naţională Bisericească, prefectul de Satu Mare, Radu Bud, primarul municipiului Satu Mare, Kereskeny Gabor, viceprimarul Adrian Albu, deputaţii Octavian Petric şi Ovidiu Silaghi, Radu Roca, fost viceprimar de Satu Mare, Adrian Ştef, fost preşedinte al Consiliului Judeţean, George Vulturescu, fost director al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Cristian Mirel Leţiu, administratorul firmei EURAS, care a executat lucrările din Sfântul Altar, Dan Stejerean, directorul APASERV.

Despre semnificaţia târnosirii unei biserici a vorbit P.S. Iustin Sigheteanul, care le-a explicat credincioşilor care sunt etapele şi ce semnificaţie are fiecare moment al sfinţirii, Sfântul Altar devenind, prin târnosire, locul cel mai sfânt de pe pământ.

Cu prilejul târnosirii, P.S. Iustin Sigheteanul a dăruit Catedralei, pe lângă hramul istoric „Adormirea Maicii Domnului”, şi un hram nou, „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, anul 2016 fiind Anul Comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti.

Slujba de târnosire a fost făcută ca urmare a multor lucrări executate în ultimii ani, cu binecuvântarea şi sub îndrumarea P.S. Iustin Sigheteanul, sub directa supraveghere a preoţilor dr. Cristian-Vasile Boloş şi Aurel Donca: restaurarea în întregime a picturii interioare de către Iulian Petrescu; restaurarea faţadei bisericii (a picturilor din medalioane, coloanele, boltele şi uşile de la intrare); executarea picturii în mozaic cu hramul bisericii; executarea, în 1994, a icoanelor în mozaic de mari dimensiuni, a Mântuitorului şi a Maicii Domnului, de către Emanuel Gâtu; reorganizarea din temelii a curţii şi grădinii bisericii; asfaltarea curţii; refacerea în întregime a primului nivel al acoperişului bisericii; restaurarea pronaosului şi a uşilor din stejar masiv din interiorul bisericii; dotarea întregii biserici cu mochete şi covoare noi; restaurarea băncilor şi stranelor,  montarea tapiţeriilor noi şi a parchetului laminat sub bănci; achiziţionarea a 120 de scaune noi; restaurarea celor două balcoane şi dotarea lor cu mobilier nou, corpuri de iluminat şi covoare; reamenajarea spaţiului destinat corului; amenajarea unei săli de şedinţe şi dotarea ei cu mobilier din lemn masiv; renovarea celor patru case ale scărilor, fiind redate circulaţiei credincioşilor, formând astfel noi căi de acces; dotarea bisericii cu policandru nou, aurit, executat în Grecia; montarea de sisteme de alarmă şi senzori de fum; schimbarea sistemului de încălzire şi a senzorilor de fum; schimbarea în întregime a instalaţiei electrice interioare şi exteriore; achiziţionarea unui nou sistem de sonorizare; reorganizarea în totalitate a Sfântului Altar; rezidirea  Sfintei Mese, înzestrarea cu mobilier nou şi covoare noi, placarea cu piatră, schimbarea proscomidiarului, înlocuirea tuturor geamurilor, restaurarea icoanelor praznicale,cumpărarea tuturor obiectelor de cult şi a vaselor liturgice noi; înzestrarea Catedralei cu icoane noi, restaurarea şi punerea în valoare a celor vechi; restaurarea iconostasului şi a părţilor sculptate din biserică; împodobirea Catedralei cu icoana Maicii Domnului „Vimatarissa-Sătmăriţa” de la Sfântul Munte Athos, de dimensiune mare şi de mare folos, multe fapte minunate petrecându-se în urma rugăciunilor săvârşite în faţa ei.

Catedrala a fost zidită între anii 1937-1938, sub păstorirea preoţilor Meletie Răuţiu şi Ioan Rujdea. Pictura a fost executată între anii 1953-1954, în tehnica tempera grasă, de fraţii pictori Eugen şi Eremia Profeta din Bucureşti, în timpul păstorii preotului Corneliu Sava.

Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiată în Sfântul Altar târnosit.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, dirijat de pr. dr. Petrică Aurelian Covaciu şi corul Catedralei gazdă.

În timpul Sfintei Liturghii au fost pomeniţi ierarhii trecuţi la Domnul, al căror nume este legat de Catedrala sătmăreană: P.S. Nicolae Popovici al Oradiei, care a pus piatra de temelie, P.S. Valerian Zaharia al Oradiei, care a săvârşit prima sfinţire, P.S. Vasile Coman al Oradiei, care a slujit de mai multe ori în această Catedrală, şi Î.P.S. Sebastian Rusan, fost preot şi protopop de Satu Mare, ajuns Episcop al Maramureşului şi Mitropolit al Moldovei, care a slujit în această Catedrală şi a participat la slujba de sfinţire, alături de P.S. Valerian Zaharia, în 21 noiembrie 1954.

La Sfânta Liturghie au mai fost pomeniţi şi toţi preoţii slujitori ai Catedralei, trecuţi la Domnul: pr. Meletie Răuţiu, pr. Ioan Rujdea, pr. Corneliu Sava, pr. Ioan Ţolescu, pr. Traian şi pr. Alexandru Tincu, fost protopop.

În cuvântul de învăţătură, P.S. Iustin Sigheteanul s-a referit la Evanghelia duminicii – umblarea pe mare şi potolirea furtunii – vorbind cu stăruinţă despre tăria credinţei şi salvarea omenirii prin aceasta, când lumea de azi devine tot mai laicizată.

Pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească, social-filantropică şi pentru contribuţia adusă la restaurarea Catedralei sătmărene, pr. dr. Cristian-Vasile Boloş a fost distins cu Crucea „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, care se dă pentru activităţi sociale şi culturale deosebite, şi înmânarea Gramatei Episcopale. Preotul Aurel Donca a primit o cruce pectorală, iar binefăcătorii şi oficialii, care au contribuit la restaurarea Catedralei, au primit Diplome de Vrednicie.

Din partea Parohiei, P.S Iustin Sigheteanul a primit o icoană cu hramul catedralei şi o plachetă care atestă această sărbătoare.

Andrei Fărcaş

Lăsaţi un răspuns