Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Deschiderea anului universitar

Vineri, 30 septembrie, de la ora 7.30, studenţii şi masteranzii de la specializările Teologie Ortodoxă de la Centrul Universitar „Nord” Baia Mare, aparţinător de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, au luat parte la deschiderea noului an universitar.

studenti-teologieDeschiderea noului an universitar a început la biserica „Sfântul Nicolae” din Baia Mare, cea mai veche biserică ortodoxă din municipiu, unde studenţii urmăresc cursurile şi unde efectuează practica liturgică şi de povăţuire omiletică.

Reprezentantul Î.P.S. Arhiepiscop Justinian şi al P.S. Iustin Sigheteanul a fost pr. dr. Vasile Augustin, vicar eparhial administrativ. Din sobor au făcut parte pr. conf. univ. dr. Paul Gh. Adrian, prodecanul Facultăţii de Litere a „Nordului” băimărean şi coordonatorul Domeniului Teologie Ortodoxă, pr. Ioan Pop, consilier eparhial şi parohul bisericii „Sfântul Nicolae”, pr. Vasile Trif, slujitor la acest Sfânt Altar, pr. prof. Gabriel Morar şi pr. Nuţu Ivanciuc.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de studenţi şi masteranzi din corul „Sfântul Ioan Damaschinul” al Facultăţii de Litere, dirijat de pr. lect. univ. dr. Teofil Stan.

În cuvântul de învăţătură rostit, pr. dr. Vasile Augustin a transmis tuturor studenţilor şi masteranzilor binecuvântările ierarhilor maramureşeni şi urările pentru un nou an şcolar binecuvântat şi spornic în succese şi i-a felicitat pe studenţii boboci pentru alegerea Teologiei ca disciplină de studiu şi pentru câştigarea noului statut de student sau masterand.

În câteva cuvinte, prodecanul pr. conf. univ. dr. Paul Gh. Adrian a vorbit studenţilor despre noul statut de discipol universitar, a felicitat părinţii pentru strădania în creşterea actualilor studenţi.

 La sfârşitul Sfintei Liturghii a fost oficiat un Te Deum pentru mulţumire lui Dumnezeu şi ajutor în anul şcolar care urmează.

Deschiderea festivă a cursurilor la „Nord”

 

 

De la ora 10.00, studenţii şi masteranzii de la Teologie Ortodoxă au luat parte la deschiderea festivă a cursurilor universitate, care a avut loc în sala de sport a Centrului Universitar „Nord” din Baia Mare.

Deschiderea a început cu imnul studenţesc şi Gaudeamus, interpretat de Corul „Sfântul Ioan Damaschinul” al Facultăţii de Litere, dirijat de pr. lect. univ. dr. Teofil Stan.

Festivitatea de deschidere a anului universitar 2016-2017 a fost moderată de prof. univ. dr. Petrică Pop Sitar, prorectorul Centrului Universitar „Nord” Baia Mare, în cadrul căreia au luat cuvântul oficiali şi reprezentanţii oficialilor.

Au fost prezenţi atât studenţii, cât şi cadrele didactice universitare, oficialităţi şi reprezentanţi ai lor, părinţi ai studenţilor.

În cuvântul rostit, pr. dr. Vasile Augustin a subliniat importanţa studiului universitar, care formează caractere, dar şi specialişti pentru piaţa forţei de muncă româneşti şi străine.

Andrei Fărcaş

 

Lăsaţi un răspuns