In şedinţă publică, preşedintele Tribunalului Maramureş a procedat la desemnarea, prin tragere la sorţi, a judecătorilor care vor face parte din Biroul circumscripţiei electorale judeţene nr. 26, Maramureş, înfiinţat în vederea organizării şi desfăşurării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din data de 11 decembrie 2016.
În conformitate cu rezultatul tragerii la sorţi, au fost desemnaţi să facă parte din biroul circumscripţiei electorale județene, următorii judecători:
– Simon Ligia Ramona Mihaela – judecător la Secţia penală;
– Stamate Tămășan Nicolae – judecător la Secţia I civilă;
– Danci Dorin – judecător la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
„In termen de 24 de ore de la desemnare, judecătorii, prin vot secret, îi vor alege pe preşedintele biroului electoral şi pe locţiitorul acestuia.
Tragerea la sorţi s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile Legii nr. 208/2015 pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaților, Hotărârii Guvernului României nr. 634 din 31 august 2016 privind stabilirea datei alegerilor pentru Senat și Camera Deputaţilor din anul 2016 şi Hotărârii Guvernului României nr.635 din 31 august 2016 pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2016″, arata Tribunalul Maramures.