Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Negruţ: Se încearcă distrugerea industriei transportatoare româneşti

Negocierile din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor pe tema reducerii nivelului RCA nu au avut rezultatele aşteptate de către transportatori din cauza opacităţii responsabililor acestui domeniu, a apreciat deputatul ALDE Cornelia Negruţ, membru al Comisiei, într-un comunicat de presă remis joi.

cornelia-negrut„Din păcate, valoarea cuantumurilor acestor tarife   este mult prea ridicată faţă de un nivel normal, raportat la realitatea costului vieţii din România. Discuţiile din Comisia pentru buget din Camera Deputaţilor au relevat, în final, că în acest moment factorii decizionali care au pârghiile instituţionale să soluţioneze acest diferend nu sunt capabile să ofere o  clarificare care să-i mulţumească pe reprezentanţii transportatorilor”, a precizat deputatul Cornelia Negruţ.

       Parlamentarul ALDE şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la creşterea poliţelor RCA cu până la 350 %, arătând că perpetuarea acestei situaţii ar duce inevitabil la distrugerea industriei transportatoare româneşti.

       „Sunt de acord cu doleanţele transportatorilor atunci când aceştia reclamă preţul exagerat al RCA. Mai mult, nu a fost respectat protocolul care stipula că  RCA nu va putea creşte cu mai mult de 50%. În aceste condiţii, consider că rezolvarea problemei ţine de resortul ASF, sau prin luarea unei decizii guvernamentale, deoarece lucrurile sunt complet scăpate de sub control. Cred că există o anumită înţelegere tacită între companiile de asigurări care operează în România, toate cu capital străin, şi ASF, iar această cooperare este nefastă transportatorilor români, să nu spun că este vorba despre un complot în toată regula” a conchis deputatul maramureşean.

Biroul de Presă al deputatului ALDE Maramureş

Lăsaţi un răspuns