Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
duminică, 24 noiembrie 2024

Seară de dans organizată de Prodance 2000. Campionii Paul Moldovan și Cristina Tătar vin în Baia Mare

Dansatori și antrenori ai Prodance 2000 au fost alături de Asociația Esperando la împlinirea a 15 ani de la înființare, pentru ca sâmbătă seara un grup de tineri ucraineni aflați în tabără în Maramureș să aibă parte de prima lor lecție la școala de dans băimăreană.

paul-si-cristinaÎn această săptămână, pe agenda celor de la Prodance 2000 figurează două evenimente de top: triplii campioni mondiali Paul Moldovan și Cristina Tătar vor susține un seminar de dansuri Latino și vor prezenta o demonstrație de virtuozitate în cadrul Serii de Show-uri pe care Prodance 2000 o organizează în 20 octombrie.

 

În săptămâna care tocmai a trecut, două evenimente aparte au emoționat dansatorii și antrenorii de la Prodance 2000.

Asociația Esperando a împlinit 15 ani și a lansat o invitație pentru cei de la Prodance 2000 să le fie alături la momentul de sărbătoare. O invitație primită cu entuziasm, cu atât mai mult cu cât colaborarea dintre Esperando și clubul de dans nu este la primul episod. Astfel s-a născut în cadrul spectacolului aniversar o coregrafie inedită de vals vienez în care cei de la Prodance 2000 alături de tineri și adulți cu nevoi speciale de la Asociația Esperando au demonstrat că dansul este un limbaj universal al bucuriei.

Sâmbătă seara, Prodance 2000 a fost gazdă primitoare pentru un grup de 20 de adolescenți ucraineni proveniți din zona afectată de război (regiunea Donețk), din categoriile sociale cele mai defavorizate în această perioadă în Ucraina. Tinerii, aflați în tabără în Baia Mare, au în program diverse acțiuni care să le reamintească frumusețea senină a copilăriei. Timp de o oră ei au primit prima lor lecție de dans, urmând ca mâine seară să facă următorii pași în universul dansului alături de cei de la Prodance 2000.

În această săptămână, pe lângă lecția de dans cu noii prieteni din Ucraina, Prodance 2000 are reunite sub cupola celebrării celor 16 ani de existență două evenimente pentru joi, 20 octombrie. Ziua va debuta cu un seminar de pregătire în dansurile Latino, seminar susținut de primii campioni mondiali ai României la dans sportiv, Paul Moldovan și Cristina Tătar. Lecțiile de dans sunt destinate perechilor de performanță care vor participa – în 5 și 6 noiembrie, la Sibiu – la Campionatul Național de Clase.

Începând cu ora 20.30, în elegantul decor al unui restaurant băimărean va avea loc Seara de Show-uri. Din ”meniul” serii nu vor lipsi demonstrațiile de dans susținute de Bogdan Suciu și Carina Breban de la Prodance 2000, precum și de perechile din grupele de adulți (intermediari și avansați).

Punctul de maxim interes va fi, însă, show-ul de dansuri latino-americane susținut de Paul Moldovan și Cristina Tătar. Cei doi au în palmares trei titluri mondiale (în 2012, la tineret, în China; următoarele două cucerite la Under 21 în 2013 și 2014, ambele în Spania). De 13 ori campioni naționali ai României, Paul și Cristina au urcat de peste 50 de ori pe prima treaptă a podiumului în anii care au trecut din 2005, anul în care a început parcursul lor ascendent. În 2016, cei doi au obținut locul 3 la World Open în Cehia, au obținut argintul la World Cup în Italia și au cucerit locul 2 la Campionatul Național al României, categoria 19-35 ani.

Intrarea la Seara de Show se face pe baza invitației.

 

Lăsaţi un răspuns