Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 25 aprilie 2024

Trei maramureşence la reuniunea organizaţiilor OFSD din Ardeal şi Banat

Organizația Femeilor Social-Democrate (OFSD) a organizat, în perioada 7-8 octombrie, la Târgu Mureș, ”Întâlnirea femeilor social-democrate din 13 județe din Ardeal și Banat”. Gazda celor aproximativ 70 de invitate a fost Maria Precup, președintele OFSD Mureș și, totodată, primarul municipiului Reghin.

ofsdPe lista invitatelor s-a aflat și eurodeputatul Viorica Dăncilă, Maria Lazăr, secretar general al Organizației, Ileana Savu, vicepreședinte, Doina Pană, fost ministru și actual parlamentar, Natalia Intotero, deputat, Manuela Catrina, director executiv al Institutului Social Democrat ”Ovidiu Șincai” și Roxana Mînzatu, președintele OFSD Brașov. Pe ordinea de zi s-au aflat subiecte importante din domeniul administrativ, economic și politic, întâlnirea adresându-se, în special, femeilor alese la primul mandat în funcția de consilier județean, primar sau viceprimar, la alegerile locale din iunie 2016. Discuțiile au vizat și modul în care trebuie pregătite alegerile parlamentare din toamna acestui an. Maramureșul a fost reprezentat de președintele OFSD, Ana Moldovan, consilierul județean Liliana Moga și primarul comunei Cupșeni, Lucia Butcure.

Ana Moldovan, președintele filialei județene a Organizației Femeilor Social Democrate Maramureș, a declarat că, prin angajamentul public exprimat prin vocea cea mai legitimă a președintelui Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, femeile vor fi promovate le listele electorale. ”PSD își onorează, astfel, apartenența la Grupul Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, promovând egalitatea de gen și consolidarea pozițiilor de lider a femeilor. Organizația Femeilor Social Democrate își regăsește, astfel, o binemeritată recunoaștere, care obligă și mai mult femeile să se implice activ în viitoarea campanie electorală”, a declarat Ana Moldovan, preșdinte OFSD Maramureș.

Consilierul județean Liliana Moga a arătat că, potrivit statisticilor la nivel național, social-democrații și-au dublat numărul femeilor primar și consilieri județeni la nivel național, în timp ce numărul femeilor alese în poziția de consilieri locali s-a triplat față de anul 2012. ”PSD recunoaște statutul și importanța femeii în politică, lucru dovedit în urma alegerilor locale din vara anului 2016. Mai mult, eurodeputatul Viorica Dăncilă a declarat că, la nivel național, pe lista pentru alegerile parlamentare se vor regăsi femei în proporție de 30% pe locurile eligibile. Această întâlnire de la Târgu Mureș a fost una plină de efecte pozitive, unde ne-au fost prezentate subiecte extrem de importante din domeniul administrativ, politic și economic”, a arătat Liliana Moga, consilier județean.

Și primarul comunei Cupșeni, Lucia Butcure a precizat că, în cadrul întâlnirii de la sfârșitul săptămânii trecute au fost atinse puncte de interes din domeniul administrativ. ”Atragerea fondurilor europene și pregătirea alegerilor parlamentare au fost teme îndelung dezbătute. S-a prezentat Legea administrației publice locale, dar și faptul că acest guvern tehnocrat afișează o indiferență clară când vine vorba despre atragerea fondurilor europene. Din nefericire ghidurile de accesare, concepute în România, sunt stufoase și greoaie, fapt care face aproape imposibilă accesarea banilor. Singura oportunitate de dezvoltare pentru multe comunități o constituie fondurile europene și de aceea granturile europene, accesarea fondurilor direct la Bruxelles ar putea fi o soluție”, a precizat primarul comunei Cupșeni, Lucia Butcure.

Lăsaţi un răspuns