Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Zetea după vizita președintelui și chestorului Camerei Deputaților: E important ca Maramureșul să aibă reprezentanți și prieteni în funcțiile de decizie

Doi reprezentanți ai administrației centrale s-au aflat marți, 22 noiembrie 2016, în vizită în Maramureș. Este vorba despre Florin Iordache, președintele Camerei Deputaților, și Marian Neacșu, chestor al Camerei Deputaților.

vizita-cd1Prima oprire a fost la Consiliul Județean Maramureș, unde au fost primiți de președintele executivului județean, Gabriel Zetea.

În biroul președintelui le-au fost prezentate proiectele județului, strategia de dezvoltare, precum și principalele proiecte implementate de instituție, care au fost apreciate de diverse foruri regionale sau naționale ca investiții de succes. Vorbim aici despre Drumul județean Baia Sprie – Bârsana, Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” sau ”Circuitului Bisericilor de lemn”. Șeful administrației județene a vorbit, însă, și de proiectele aflate în derulare, respectiv Aeroportul Internațional Baia Mare, Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, proiectul de reabilitare al Drumului Nordului.

Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, a precizat că, este foarte important ca Maramureșul să aibă reprezentanți și prieteni în funcțiile de decizie, dar mai ales în aparatul propriu al guvernului. ”Președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache și chestorul Camerei Deputaților, Marian Neacșu sunt, deja, personalități politice ale României care revin în Maramureș. De-a lungul timpului, aceștia au luat contact cu realitățile locale și au înțeles nevoile de dezvoltare ale Maramureșului. Ne-au ajutat în trecut și sunt convins că o vor face și în viitorul Guvern PSD. Atâta timp cât PSD a fost la guvernare, în anii 2013, 2014 și 2015, județul Maramureș a fost unul fruntaș în ceea ce privește finanțările din fonduri guvernamentale. Doar prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), în Maramureș au fost finanțate peste 120 de proiecte, cu o absorbție de fonduri de peste 100 de milioane de euro. Cu o floare, însă, nu se face primăvară. Am avut finanțări importante în perioada guvernării PSD, iar acestea s-au oprit în Guvernul Cioloș compus din tehnocrați. Din punctul de vedere al sumelor primite în acest an, putem vorbi despre cel mai prost an din instoria post-decembristă a României. Guvernanții nu înțeleg realitățile României profunde și n-au înțeles să continue în Maramureș investițiile Guvernului Ponta. Am convingerea, însă, că vom relua șirul investițiilor pentru comunitățile locale, după instalarea unui nou guvern”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

 

Florin Iordache: În Maramureș sunt foarte multe proiecte începute, care pot fi continuate cu sprijinul unui Guvern responsabil

 

Președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache s-a declarat încântat de vizita în teren realizată în Maramureș și de întâlnirea avută cu președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea. ”Am găsit un președinte care e conectat la problemele Maramureșului, am fost informat cu privire proiectele finalizate în județ și am aflat despre proiectele îndrăznețe aflate în derulare. Ne-a fost prezentat proiectul Aeroportului Internațional Baia Mare, Drumul Nordului și Sistemul de Management Integrat la Deșeurilor. În Maramureș sunt foarte multe proiecte începute, care pot fi continuate cu sprijinul unui Guvern responsabil. Sub guvernarea lui Victor Ponta, între 2013 – 2015, multe proiecte din Maramureș au primit finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). A fost o infuzie de capital în Maramureș, bani care trebuie să vină, în continuare, pentru a putea finaliza toate aceste proiecte. Am speranța că maramureșenii vor alege în cunoștință de cauză în 11 decembrie și vor ieși la vot, pentru a oferi Consiliului Județean Maramureș șansa de a solicita și de a primi noi fonduri de la viitorul guvern, care va avea mai multă aplecare asupra acestui frumos județ.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

 

Lăsaţi un răspuns