Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Arest preventiv pentru ultraj asupra unui poliţist

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 18 ianuarie, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva a doi maramureşeni. Este vorba de Simona-Gabriela Conţiu şi Călin Conţiu pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Incidentul s-a înregistrat la începutul săptămânii, în Baia Mare.

După producerea incidentului Inspectoratul Judeţean de Poliţie a informat că „pe strada Grănicerilor din Baia Mare, în timpul unei acțiuni desfășurate de polițiștii maramureșeni pentru documentarea activității infracționale a unor persoane, o femeie în vârstă de 36 de ani aflată la volanul unui autoturism nu s-a supus legitimării și a plecat cu autoturismul rănindu-l pe unul dintre polițiști. Sub coordonarea procurorului se desfășoară cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj”.

Astfel, în 18 ianuarie, faţă de inculpaţi, a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

instanta-ciocan-400x226Într-un comunicat al Parchetului se arată că, probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în data de 16 ianuarie 2017, în jurul orei 20:00, fiind instigată de inculpatul Călin Conţiu, inculpata Simona-Gabriela Conţiu a pus în mişcare un autoturism şi a lovit-o în zona piciorului pe persoana vătămată D.L.I., lucrător de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Apoi, autoturismul la volanul căreia se afla femeia l-a târât pe poliţist, pe asfalt, pe o distanţă de aproximativ 5 metri. Persoanei vătămate i-au fost cauzate leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale.

La data de 19.01.2017, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpaţilor pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.

Lăsaţi un răspuns