Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 6 noiembrie 2024

PS Iustin: Mulţi oameni, venind în contact cu Mântuitorul, şi-au salvat sufletul

Duminică, 22 ianuarie, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor alcătuit din preoţii slujitori ai sfântului locaş, din care a făcut parte şi părintele eclesiarh Arhim. Dr. Casian Filip.

slujba catedralaO catedrală arhiplină a fost prezentă la Sfânta Liturghie, între credincioşi putând fi zăriţi, alături de obişnuiţii sfântului locaş, personalităţi locale şi oameni politici.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei, dirijat de prof. Alina Ureche, care îi urmează fostului dirijor pr. prof. dr. Petrică Aurelian Covaciu, care a fost numit preot la Parohia „Sfântul Nicolae” din Baia Mare.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a tâlcuit pericopa evanghelică a duminicii, a lui Zaheu Vameşul, unul din bogaţii Noului Testament, care s-a mântuit, ca urmare a însuşirii învăţăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos de a fi drept şi de a nu nedreptăţi pe cineva.

„Ca şi Zaheu, mulţi oameni, venind în contact cu Mântuitorul, şi-au salvat sufletul, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. „Totodată, și-au schimbat modul de a se raporta la ceilalţi, au renunţat la nedreptăţi, au renunţat la fapte rele, la fapte reprobabile. N-a trebuit să vină o lege sau justiţia pământească să-l tragă la rost pe Zaheu, spre a-l îndrepta. A venit Iisus Hristos cu legea și justiţia divină, pentru că singura justiţie adevărată și care se aplică tuturor după dreptate este justiţia divină universală, pentru toate timpurile și pentru toți oamenii. Legile omeneşti pot conține erori și sunt perfectibile, pot produce răni, pot produce victime, pot fura vieţile oamenilor, pot nega libertatea și călca în picioare demnitatea lor. Numai Dumnezeu corectează nedreptăţile făcute unor oameni din cauza atmosferei sociale degradate. Observăm, în pilda lui Zaheu, că, venind în contact cu Mântuitorul, acesta și-a recunoscut vina, și-a mărturisit păcatele și a hotărât să îndrepte nedreptățile făcute și să restituie bunurile luate în mod nedrept. Mai mult, din ceea ce în mod corect i se cuvenea, a spus că „jumătate va da săracilor”, ceea ce înseamnă nu doar că și-a corectat viața, ci a devenit alt om, un om milostiv. Iată cum Hristos, fără să-l judece, fără să-l tragă la rost, prin onoarea de a intra în casa lui, i-a determinat voința de a-și schimba viața, l-a binecuvântat și l-a mântuit pe el și casa lui, iar atitudinea lui milostivă ulterioară a fost de folos atât de multor oameni săraci. Așa lucrează Dumnezeu prin legea, dreptatea, iubirea și milostivirea Lui”, a concluzionat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

 A.F.

Lăsaţi un răspuns