Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Campanie a Jandarmeriei: „Spaţiul public este al tuturor!”

În contextul desfăşurării adunărilor publice de protest din ultima perioadă, Jandarmeria Maramureş promovează şi desfăşoară activităţi în cadrul campaniei naţionale „Spaţiul public este al tuturor!”. 

flyer campanieCampania are scop conştientizare participanţilor cu privire la consecinţele juridice ale faptelor antisociale săvârşite pe timpul adunărilor publice, respectiv informarea organizatorilor şi participanţilor cu privire la cadrul legal de reglementare a adunărilor publice.

Jandarmii maramureşeni au prezentat participanţilor la evenimente modul de comportament pe timpul desfăşurării mitingului de protest, în scopul protecţiei acestora şi pentru zădărnicirea oricăror acte de violenţă sau încălcare a prevederilor legale, de a-şi aduce aportul la educarea populaţiei şi, în special, a tinerilor în spiritul respectării legilor, şi conştientizarea acestora cu privire la consecinţele manifestărilor violente sau de altă natură antisocială.  În cadrul activităţilor preventive desfăşurate, s-au distribuit flyere care cuprind recomandări specifice cu caracter preventiv.

Efectivele specializate ale Jandarmeriei Maramureş vor desfăşura activităţile în cadrul campaniei naţionale şi în perioada următoare, concomitent cu asigurarea măsurilor specifice necesare desfăşurării manifestaţiilor autorizate în condiţii paşnice, protecţia manifestanţilor, dreptul la libertatea de întrunire şi la libera exprimare.

Lt.col. Iuhos-Lenghel Istvan

Purtător de cuvânt al I.J.J. Maramureş

Lăsaţi un răspuns