Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 12 octombrie 2024

Copii din nouă județe au participat la „Olimpiada Satelor” în Vișeu de Jos

Pentru trei zile, comuna Vișeu de Jos a găzduit „Olimpiada Satelor” din Transilvania, un eveniment de mare anvergură ajuns la cea de-a VII-a ediție și primul care s-a desfășurat în Maramureș. La acest concurs de matematică, echivalentul unei olimpiade naționale au participat doar elevi din mediul rural, cu rezultate foarte bune la concursurile anterioare.

olimpiada3

În competiție s-au înscris elevi din clasele a IV-a, a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a, veniți din Sibiu, Brașov, Cluj, Sălaj, Bihor, Satu Mare, Mureș, Bistrița Năsăud și Maramureș.

Gavrilă Șimon, primarul comunei Vișeu de Jos, s-a declarat onorat că a reușit să organizeze acest eveniment de amploare și a dorit să mulțumească Consiliului Județean Maramureș și Inspectoratului Școlar Județean pentru implicare și prezență. ”Sunt onorat, deoarece este prima ediție care o organizăm în Maramureș, iar Vișeul de Jos a fost selectat datorită rezultatelor foarte bune obținute de elevii noștri, în competițiile anterioare. Mai mult, premiul cel mare a fost obținut de o elevă de clasa a IV-a, din Vișeu de Jos, Denisa Bora, care, alături de un elev din Bistrița Năsăud au reușit punctajul maxim. Doresc să felicit toți concurenții, să mulțumesc tuturor participanților pentru prezență, președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, senatorului Liviu Marian Pop, președinte de onoare al acestei olimpiade, prefectului județului Maramureș, Sebastian Lupuț, secretarului de stat în Ministerul Sportului, Cosmin Butuza, ministrului pentru Dialog Social, Gabriel Petrea, inspectorului Școlar General, Ana Moldovan, secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea”, a declarat primarul comunei Vișeu de Jos, Gavrilă Șimon.

Și inspectorul de matematică, Gheorghe Maiorescu, sufletul și creierul acestei olimpiade s-a declarat extrem de încântat de reușita elevilor maramureșeni. ”Din cei 25 de concurenți din Maramureș, opt sunt de la Școala din Vișeu de Jos și aproape toți au obținut diplome și mențiuni. Și trebuie să amintesc și reușita elevului Raul Pop, din clasa a VIII-a, tot din Vișeu de Jos, care ne-a reprezentant și la Olimpiada Națională de Matematică, iar la acest concurs a obținut premiul II. Le mulțumesc colegilor inspectori din Maramureș și din județele participante pentru prezență, reprezentanților administrației locale, județene și centrale pentru implicare, Inspectoratului Școlar Județean pentru suport”, a precizat inspectorul Gheorghe Maiorescu.

”Gabriel Zetea: Consiliul Județean este preocupat de investițiile în infrastructură și în educație”

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, prezent la acest eveniment ca partener al comunității din Vișeu de Jos a dorit să transmită gândurile sale de bine și felicitări pentru această organizare de excepție. ”La evenimentul Zilele Maramureșului avem foarte mulți invitați care au venit să vadă frumusețile locului și le urez tuturor bun-venit în județul nostru. Vorbim despre prezența pe tărâmurile noastre a reprezentanților unor misiuni diplomatice acreditate la București, ambasadori care se bucură de Maramureș. Ne bucurăm de fiecare dată când oaspeții ne trec pragul și încercăm, mereu, să facem manifestări frumoase, unde să vină toți cei interesați de oferta noastră. Iar dorința pe care o avem, de fiecare dată, este aceea ca ei să se întoarcă în Maramureș cu și mai mare placere. Consiliul Județean este preocupat de investițiile în infrastructură, în educație, iar aici doresc să îl felicit pe primarul din Vișeu de Jos, Gavrilă Șimon, pentru că, de fiecare dată a arătat un interes aparte educației. Încercăm să ajutăm, încercăm să facem lucrurile mult mai bine și atâta timp cât lăsăm orgoliile de o parte, urmărind să oferim satisfacție oamenilor, atunci putem să ne simțim cu toții foarte bine. Mulți dintre primari pot lua un exemplu de bune practici de aici, din Vișeu de Jos. Avem cu toții obligația de a face investiții în educație, avem o obligație față de copiii noștri și față de comunitatea în care trăim”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Biroul de presă al Consiliul Județean Maramureș

Lăsaţi un răspuns