La Şomcuta Mare, în 13 mai, a avut loc Adunarea Generală a Despărţământului Şomcuta Mare al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA, manifestare derulată cu scopul de a reorganiza şi relansa activitatea Despărţământului. Au participat la acest eveniment de excepţie, deosebit de important pentru obşte, astrişti din toate localităţile ţinutului Şomcutei, parteneri ai ASTREI şi reprezentanţi ai instituţiilor culturale şi administrative locale şi judeţene.
A fost prezent la evenimentul de la Şomcuta Mare preşedintele Asociaţiunii ASTRA, Dumitru Acu, alături de reprezentanţi ai despărţămintelor din ţară. Au onorat invitaţia astriştilor şomcuteni prof. dr. Ligia Dănilă, preşedintele Despărţământului Beclean, prof. dr. Valeria Bilţ, preşedintele Despărţământului Târgu Lăpuş, ec. dr. Radu Gavrilă, preşedintele Despărţământului ,,Teodor Mihali” Dej, prof. Ioan Seni, preşedintele Despărţământului Năsăud, prof. dr. Teodor Ardelean, respectiv prof. dr. ing. Viorel Pop, vicepreşedinţii Despărţământului Baia Mare, cu toţii însoţiţi de reprezentanţi ai despărţămintelor pe care le conduc. Manifestarea a debutat solemn, cu intonarea imnului naţional al României şi a imnului ASTREI, în interpretarea Corului ,,Glasul Chioarului”, dirijat de maestrul Iustin Podăreanu. Cei prezenţi au urmărit apoi un film despre viaţa celui care a fost mulţi ani preşedintele Despărţământului Şomcuta Mare, prof. Albu Vasile, un om care s-a dedicat trup şi suflet promovării valorilor ASTREI. Emoţiile au fost puternice atât pentru astriştii mai tineri, cât mai ales pentru cei din garda veche, care l-au cunoscut îndeaproape pe profesorul Albu. A avut apoi loc un parastas de pomenire în memoria acestuia, dar şi a celorlaţi membri decedaţi din Despărţământul Şomcuta Mare. Apoi au fost deschise oficial lucrările Adunării Generale a Despărţământului Şomcuta Mare, fiind prezentat raportul de activitate al acestuia şi programul de activităţi propuse pentru anul în curs. Au urmat luări de cuvânt ale oficialilor, oaspeţilor şi astriştilor, care au vorbit despre necesitatea promovării valorilor ASTREI şi ceea ce a însemnat activitatea astristă de la înfiinţarea despărţământului şi până în prezent. Un moment important al adunării l-a constituit alegerea noului comitet de conducere. Noul preşedinte al Despărţământului Şomcuta Mare este prof. Alina Talpoş, director adjunct al Liceului Teoretic ,,Ioan Buteanu” Şomcuta Mare. Vicepreşedinte a fost desemnată prof. Corina Sanda Muntean, directorul aceluiaşi liceu, iar secretar Maria Duruş. Au mai fost votaţi patru membri în comitetul de conducere şi o comisie de cenzori formată dintr-un preşedinte şi doi membri. De precizat faptul că ultima acţiune desfăşurată sub aripa astristă la Şomcuta Mare s-a desfăşurat în anul 2009, când s-au marcat 140 de ani de la înfiinţarea ASTREI chiorene.
În anul 2013, cel care a veghet îndeaproape la cultivarea zestrei cultural-artistice a acestui ţinut, profesorul Vasile Albu, a trecut în nefiinţă, iar de atunci activitatea Despărţământului Şomcuta Mare a intrat într-un con de umbră. Este îmbucurător faptul că generaţia tânără a conştientizat importanţa reorganizării despărţământului şi şi-a asumat sarcina de a continua ceea ce înaintaşii au realizat cu preţul atâtor sacrificii, de a păstra, cultiva şi promova tezaurul cultural-artistic al zonei. Noua conducere a despărţământului se va strădui să menţină aprinsă flacăra astristă la Şomcuta Mare, prin organizarea unor activităţi cultural-artistice de valoare, existând intenţia de a înfiinţa cercuri şi în localităţile aparţinătoare oraşului. De asemenea, Primăria şi Consiliul Local şi-au luat angajamentul de a sprijini activităţile derulate sub aripa astristă, primarul oraşului, Gheorghe Ioan Buda, salutând reorganizarea şi relansarea activităţii despărţământului şi asigurând că va fi alături de astriştii şomcuteni pe viitor. Toţi cei prezenţi au urmărit apoi un spectacol folcloric susţinut de profesorii şi elevii Liceului Teoretic ,,Ioan Buteanu”, în parteneriat cu Palatul Copiilor Baia Mare, structura Şomcuta Mare. Au fost prezentate tradiţii maramureşene şi chiorene într-un spectacol susţinut de elevii liceului, coordonaţi de profesorii Ionel Coteţ şi Gheorghe Dale. Cei prezentţi la eveniment au punctat faptul că Şomcuta Mare chiar avea nevoie de o astfel de manifestare, deoarece ţinutul dispune de o zestre culturală deosebită, care trebuie evidenţiată şi promovată.
A. Chiș