Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 19 aprilie 2024

Zetea: PSD se află într-o situație destul de inconfortabilă

În cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul PSD Maramureș, președintele filialei județene a social-democraților , Gabriel Zetea a vorbit despre motivele care duc la retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Grindeanu și despre moțiunea pe care PSD o va depune în Parlamentul României. Șeful social-democraților maramureșeni, Gabriel Zetea a arătat că Partidul Social Democrat și România se află în aceste zile într-o situație destul de inconfortabilă, în urma deciziilor luate de către Comitetul Executiv Național (CEX) al PSD în ceea ce privește retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Grindeanu.

psd maramures”PSD este, în primul rând, un partid responsabil și am candidat anul trecut, atât la alegerile locale, cât și la alegerile generale nu ca persoane, nu în nume propriu, nu uninominal, ci ca și grup, ca și echipă, ca cel mai mare partid politic al României. Și am susținut cu toții nu programul unui om, nu latura personală a candidaților, ci am susținut în fața românilor un program de guvernare. Am prezentat în fața electoratului lucrurile pe care vrem să le facem pentru români pe fiecare domeniu în parte și un program al implementării acestor măsuri. România are o șansă importantă ca, în urma implementării Programului de Guvernare al PSD să schimbe fața acestei țări. Este pentru prima dată când un partid politic nu câștigă pe o retorică populistă ci pe niște proiecte prezentate concret electoratului. Am primit acest vot de încredere, un vot istoric acordat PSD în fiecare județ al țării și avem obligația să ne ținem de cuvânt. Din acest motiv, Partidul Social Democrat, în urma învestirii Guvernului Grindeanu a spus că va fi atent la implementarea acestui Program de Guvernare și evaluarea lui periodică. Am avut o primă evaluare în luna martie, la Comitetul Executiv de la Sinaia, când s-au prezentat primele măsuri implementate și urma o nouă evaluare la șase luni de zile. Programul de Guvernare al Partidului Social Democrat este unul extrem de complex și trebuie respectat cuvânt cu cuvânt, lucru care va da posibilitatea României de a avea o creștere economică sustenabilă. În acest fel, banii care ajung la bugetul statului urmează să fie redistribuiți în pensii, în salarii, în alocații, pentru a exista cu adevărat o creștere în nivelul de trai al fiecărui român. Comitetul Executiv Național al PSD a primit un raport privind activitatea Guvernului Grindeanu făcut de către o comisie alcătuită din profesioniști care au purtat discuții cu fiecare ministru, cu fiecare secretar de stat în parte. Iar motivele care stau la baza deciziei Comitetului Executiv  Național al PSD de a retrage sprijinul politic Guvernului  Grindeanu sunt tocmai neîndeplinirea acestor măsuri. Direcția în care România s-a îndreptat în aceste șase luni de zile a fost bună, dar nu suficientă iar PSD nu are încredere că actuala echipă guvernamentală poate duce la implementarea Programului de Guvernare așa cum a fost el prevăzut. Astfel, din 393 de măsuri care trebuiau îndeplinite în primul semestru al anului 2017, doar 50 au fost realizate integral, 107 – parțial, iar 236 de măsuri au rămas neîndeplinite. Acesta este motivul pentru care ne dorim o altă echipă mai competentă, mai închegată, o echipă guvernamentală care să reușească să respecte toți pașii Programului de Guvernare”, a arătat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Și deputatul PSD, Gheorghe Șimon a vorbit despre prima analiză a activității Guvernului făcută în luna martie, la Sinaia, când s-a tras primul semnal de alarmă că Programul de Guvernare al PSD merge încet. Parlamentarul a arătat că miniștrii aveau cunoștință despre faptul că fiecare trebuie să își facă treaba pentru a realiza pașii propuși în acest program, iar premierul Sorin Grindeanu se face vinovat de necoordonarea bună a ministerelor. Cu toate acestea, unii miniștri s-ar putea regăsi în viitorul Guvern, a precizat deputatul Gheorghe Șimon.

Deputatul Marius Sorin Bota este de părere că aceste disfuncționalități puteau fi corectate din mers, însă unii miniștri consideră că li s-a cuvenit această poziție. ”Susțin toate măsurile luate de CEX și voi vota moțiunea de cenzură”, a declarat Sorin Bota.

Senatorul Liviu Marian Pop a precizat că se aștepta ca Sorin Grindeanu să vină în fața CEX-ului și să își asume faptul că a realizat doar 40% din măsurile prevăzute în Programul de Guvernare în primul semestru. ”În cadrul CEX-ului de la Sinaia, Sorin Grindeanu a fost declarat corigent, ca la școală. În CEX-ul de miercuri a rămas repetent la îndeplinirea măsurilor de guvernare, iar acum s-a exmatriculat singur, prin ieșirile sale publice”, a precizat și senatorul PSD, Liviu Marian Pop.

Și deputatul Călin Matei este de părere că gestul lui Sorin Grindeanu de a nu demisiona este unul care ridică multe semne de întrebare și nu este normal ca un partid să fie nevoit să depună moțiune de cenzură împotriva propriului guvern. ”Când ai sprijinul colegilor, mergi până la capăt. Când vezi însă că nu mai ai susținerea partidului ar trebui să te retragi”, a conchis Călin Matei.

Reprezentanții social-democrați au declarat că speră într-o demisie a lui Sorin Grindeanu până luni, 19 iunie 2017, pentru a nu fi necesară introducerea moțiunii de cenzură.

Biroul de presă al PSD Maramureș

 

Lăsaţi un răspuns