Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
luni, 25 noiembrie 2024

Colegiul Auto Baia Sprie – reprezentat la Academia Şcolilor din Europa Centrală

Doi reprezentanţi ai Colegiului Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie (profesoara Iolanda Sztrelenczuk şi elevul Silviu Pop, cls. a X- a A) au participat, în perioada 25-29 septembrie, la Senec, Slovacia, la Academia Şcolilor din Europa Centrală. Activitatea a fost prinsă în cadrul proiectului  M.A.Z.E. – “Motivating Activities – Zoom on Empowerment” finanţat în cadrul programului ACES 2017- ACT LOCAL, coordonat de Interkulturelles Zentrum (Viena, Austria) în  parteneriat cu Nadácia Slovenskej sporitel’ne (Bratislava, Slovacia).

Proiectul are ca scop ajutarea a 30 de tineri cu oportunităţi reduse să se cunoască mai bine, să învețe să gestioneze situații dificile din viața de zi cu zi, să-și dezvolte abilități sociale, să se implice activ în comunitatea în care trăiesc prin activități de voluntariat, activități artistice și sportive.

proiect baia sprieDeschiderea oficială a avut loc în 25 septembrie, prilej cu care au fost prezentate toate delegaţiile şcolilor care au proiecte finanţate în cadrul programului ACES. Este vorba de unități de învățământ din Albania, Austria, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Republica Cehă, Croaţia, Ungaria, Kosovo, Macedoania, Muntenegru, Republica Moldova, Slovacia , Romania, Serbia şi Slovenia.

Evenimentul a fost unul atipic care a adus în discuţie expresia :”ALL INCLUSIVE” pornind de la percepţia despre vacanţele de acest gen. S-a pus accentul pe interactivitate şi pe reflecţie cu privire la termen şi la implicaţiile acestuia în viaţa de zi cu zi.

Tema centrală a zilei de marţi a fost “Incluziunea Socială”.

În prima parte a zilei delegaţiile şi-au prezentat proiectul şi comunitatea din care provin.

Delegaţia Colegiului Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie a făcut parte din “grupul roşu”, grup coordonat de către Darko Markovic, facilitator din Serbia.

Fiecare participant a avut ocazia să îşi exprime punctul de vedere şi să aducă în discuţie problemele locale cu privire la incluziune şi excluziune socială.

Activităţile au fost antrenante şi motivante, îmbinând cu succes noţiuni teoretice şi aplicaţiile practice.

De asemenea s-a discutat despre potenţialul şcolilor de a produce schimbare în comunităţile din care provin.

Activităţile legate de tema centrală au continuat şi miercuri, în grupuri de câte 20 de persoane, încercând-se identificarea barierelor care duc la excluziune socială dar şi posibile soluţii pentru a trece peste aceste bariere.

După- amiaza a fost dedicată unei vizite culturale în Bratislava. Echipa Colegiului Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie  a participat la “Treasure hunt”, activitate care s-a dovedit foarte solicitantă dar şi distractivă. Am avut oportunitatea de a explora centrul vechi al oraşului Bratislava într-o modalitate inedită.

Joi a fost ziua dedicată atelierelor de lucru tematice. În cadrul atelierelor de lucru am avut ocazia de a interacţiona cu reprezentanţii diferitelor şcoli din celelalte ţări participante, de a discuta despre asemănările şi deosebirile culturale cu privire la percepţia despre incluziune.

Programul ACES a fost unul intens, foarte interesant şi motivant atât pentru elevi cât şi pentru profesori.

Ceremonia de închidere a academiei a avut loc vineri 29 septembrie, prilej cu care  Robin Gosejohann, reprezentantul Erste Foundation a mulţumit tuturor pentru participare la ACES şi pentru efortul depus în comunităţile şi şcolile pe care le reprezintă.

Participarea Colegiului Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie la acest eveniment a fost una de succes, echipa profesor-elev a avut un schimb de idei şi metode atât cu facilitatorii, cât şi cu celelalte delegaţii. Toţi elevii care au participat la ACES au avut ocazia să îşi exerseze limba engleză, şi-au îmbogăţit cultura generală, au exersat abilităţi sociale prin interacţiunea cu tineri şi profesorii din alte medii culturale.

 ***

Proiectul M.A.Z.E. este un proiect de colaborare cu focus pe tineri cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani. Perioada de implementare a proiectului este mai- decembrie 2017.

Partenerii din cadrul proiectului sunt Colegiul Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie,  Centrul Judetean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș, Școala Gimnazială Baia Sprie, Clubul Sportiv Școlar Baia Sprie şi Asociația Părinților din Baia Sprie.

 

 

V.S.

 

 

 

Lăsaţi un răspuns