Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 26 aprilie 2024

Rezoluție în PSD Maramureș pentru susținerea lui Dragnea

La Conferința Județeană a PSD Maramureș s-au stabilit delegații la congresul partidului și s-au votat patru rezoluții de susținere.

psd mmPSD Maramureș va participa cu 78 de delegați la congresul partidului, care va avea loc în 10 martie, la București.

Delegații au fost stabiliți din rândul parlamentarilor, primarilor, viceprimarilor, consilierilor locali și județeni, reprezentanți ai organizațiilor de tineret, femei și seniori.

Odată stabiliți delegații la Congresului PSD de săptămâna viitoare, au fost supuse votului Conferinței Județene patru rezoluții de susținere, care au fost votate în unanimitate. Una dintre acestea vizează susținerea președintelui PSD, Liviu Dragnea.

”Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost ales prin votul direct al tuturor membrilor de partid şi se bucură de încrederea şi susţinerea social-democraţilor şi a românilor. PSD a câştigat detaşat alegerile locale din 2016, iar la alegerile parlamentare din decembrie 2016 a obţinut cel mai bun scor din istoria sa, victorii izbândite sub conducerea lui Liviu Dragnea”, se arată în rezoluția de susținere a președintelui central al social-democraților.

Conferința Județeană a PSD Maramureș și-a reafirmat sprijinul pentru Guvernul Viorica Dăncilă și pentru miniștrii cabinetului.

”Organizaţia PSD Maramureș îşi exprimă susţinerea pentru guvernul condus de Viorica Dăncilă, un guvern învestit în mod constituţional, şi dăm asigurări că organizația județeană va acorda sprijinul necondiționat în aplicarea măsurilor din Programul de Guvernare. Guvernul Dăncilă este un Executiv legitim, care trebuie să continue programul de implementare a măsurilor socio-economice atât de aşteptate de români”, se arată în textul rezoluției care a fost citită de președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Cea de-a treia rezoluția adoptată cu unanimitate de voturi a fost cea de susținere totală a majorităţii parlamentare PSD-ALDE,  pentru ca toate măsurile sociale care duc la creșterea veniturilor românilor să continue. ”Peste 1,3 milioane de români cu salariul minim au avut o creștere de salarii de la 1.250 brut în 2016, la 1.450 în 2017, iar de la 1 ianuarie încă 100 lei la salariul net. De asemenea 1,2 milioane de bugetari au primit majorări în cursul anului 2017, iar de la 1 ianuarie 2018, 97% dintre ei au primit majorări de circa 25% la salariul brut, respectiv 4% la salariul net. Peste 5 milioane de pensionari au obținut creșterea punctului de pensie la 1.000 lei în 2017, care va ajunge la 1.100 lei în iulie 2018. În total sunt peste 7,5 milioane de cetățeni români care au obținut majorări de venituri consistente ca urmare a măsurilor directe ale Guvernului. Coaliția PSD – ALDE a primit încrederea și votul românilor pentru a pune în practică Programul de Guvernare, iar Guvernul are obligativitatea de a continua măsurile bune pentru creșterea satisfacției sociale”, prevede textul rezoluției adoptată de Conferința Județeană a PSD Maramureș.

A patra rezoluție adoptată în unanimitate a făcut referire la apărarea drepturilor și libertăților cetățeanului. ”Pachetul cu modificările legislative necesare în domeniul justiției reprezintă singurul instrument legal, democratic și constituțional pentru garantarea respectării întocmai a drepturilor fundamentale prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizată în asigurarea unei reale independențe a judecătorilor pentru exercitarea și înfăptuirea actului de justiție”, s-a arătat în cuprinsul rezoluției.

Lăsaţi un răspuns