Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 24 aprilie 2024

Centenar și inaugurare la Finteușu Mare

Un amplu eveniment va fi organizat, la Finteușu Mare, (localitate aparținătoare orașului Șomcuta Mare) în perioada 8-9 septembrie. Sub sloganul: „Ne-am unit inimile, gândurile și glasurile pentru a proslăvi, prin cântec, Neamul Românesc și pe Bunul Dumnezeu” – corul de bărbați din Finteușu Mare împlinește, în acest an, 100 de ani de activitate. Acesta este doar unul dintre motivele pentru care în perioada 8-9 septembrie, localitatea va îmbrăca straie de sărbătoare.

Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, o sută de ani de cântec coral la Finteușu Mare, precum și inaugurarea Căminului cultural din localitate și dezvelirea unui monument– toate acestea au fost prinse în programul evenimentului ce va avea loc la Finteuș – eveniment pregătit și susținut de administrația Șomcuta Mare în parteneriat cu Consiliul Județean și instituțiile de cultură din județ.

inaugurare finteusGheorghe Buda, primarul orașului Șomcuta Mare, a precizat că în deschiderea  evenimentului se va oficia o liturghie și un parastas de pomenire a coriștilor decedați, după care se va face dezvelirea și sfințirea Monumentului cântecului coral, dar și inaugurarea Căminului cultural din localitate.

Sâmbătă, de la ora 16.00, se vor organiza concerte ale corurilor din Țara Chioarului. Duminică, de la ora 15.00, va fi organizat un concert omagial susținut de „Corala Armonia” din Baia Mare, corul „Preludiu” din București și Corala Arhiepiscopiei Tomisului. De la acest eveniment nu va lipsi Ansamblul Folcloric Național Transilvania.

Lăsaţi un răspuns