O seară de neuitat au petrecut, la Șomcuta Mare, cuplurile care au ajuns să sărbătorească 50 de ani de la oficierea căsătoriei. Primăria și Consiliul Local au organizat, ieri, evenimentul „Nunta de aur”.
„Nunta de aur” s-a desfășurat joi, 8 noiembrie, de sărbătoarea Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. La un restaurant din centrul orașului Șomcuta Mare, sărbătoriții au fost primiți cu muzică și voie bună, dar și cu flori oferite de Gheorghe Buda, primarul orașului Șomcuta Mare. Ca la orice nuntă care se respectă a fost prezent și un staroste: Gavril Indre – care a dat startul evenimentului.
O slujbă de mulțumire a fost oficiată de preotul protopop Nicolae Petruș (Protopopiatul Chioar). Atmosfera de sărbătoare a fost întreținută de solista Virginia Irimuș cu formația. Alături de sărbătoriți au fost prezenți și o parte dintre consilierii locali ai orașului.
Sărbătoriții s-au simțit „ca la nuntă”: au cântat, unii chiar au dansat și și-au făcut poze cu „tortul mirilor”. Nu au plecat de la petrecere fără să mulțumească primarului pentru inițiativă și efortul depus de administrația locală în organizarea evenimentului „Nunta de aur”.
„Nașul mare” – primarul Gheorghe Buda – le-a oferit, la final, celor sărbătoriți câte un cadou din partea Primăriei și al Consiliului Local Șomcuta Mare.
„Sunt bucuros că am reușit să organizăm acest eveniment, să sărbătorim cuplurile care au ajuns la 50 de ani de la oficierea căsătoriei. Evenimentul din acest an s-a desfășurat sub semnul Centenarului. Au fost invitate 54 de cupluri din Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare. Cei care din cauza stării de sănătate nu au putut fi prezenți la <<Nunta de aur>> au fost vizitați de reprezentanți ai administrației locale care le-au oferit câte un cadou și o diplomă aniversară”, a subliniat primarul.