Marți, 2 aprilie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) ,,Pintea Viteazul” Maramureș, a avut loc ,,Ziua Porților Deschise” activitate care face parte din seria evenimentelor dedicate aniversării a 169 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.
Cu această ocazie, un număr mare de elevi şi preşcolari, din mai multe instituţii de învăţământ din municipiul Baia Mare şi din județul Maramureș au trecut porțile Jandarmeriei.
Jandarmii maramureșeni, au amenajat mai multe ateliere unde au fost expuse participanţilor tehnica din dotare folosită în îndeplinirea misiunilor de zi cu zi, cea din dotarea structurii montane, structurii antiteroriste şi autovehiculele jadarmilor. De asemenea, au fost prezentate exerciţii demonstrative cu câinii de serviciu, exerciţii de autoapărare iar celor interesați de cariera de jandarm le -au fost prezentate cele necesare pentru examenele de admitere la instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.
Tot în cadrul evenimentelor dedicate aniversării a 169 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române la sediul IJJ Maramureș a fost organizată o loc întâlnire cu rezerviştii unităţii.
R.V.N.