Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
luni, 2 decembrie 2024

Analize gratuite pentru copii și adulți, în Baia Sprie

În perioada 20 – 23 mai, Asociaţia Serviciul de Ajutor Maltez în România Sucursala Baia Mare, în parteneriat cu Primăria Oraşului Baia Sprie şi Medspria, va organiza un program gratuit de screening medical (analize medicale gratuite) pentru persoane adulte şi copii din localitatea Baia Sprie şi împrejurimi.

analize gratuite„Pentru copiii din grădiniţe şi pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial consultaţia se va face în şcoli, conform programării transmise unităţilor de învăţământ. Adulţii care doresc să participe la acest program de screening pot să se programeze la recepţia Medspria sau telephonic la numărul 0746 852811”, spune primarul Alin Sebastian Bîrda.

Evaluările medicale se vor desfăşura în incinta Spitalului de boli cronice din Baia Sprie după următorul program:

  • în perioada 20 – 22 mai, între orele 8.00-17.00;

  • în 23 mai, între orele 8.00 – 14.00.

Toate evaluările sunt făcute de către medici şi asistenţi medicali calificați şi se lucrează cu aparate de ultimă generaţie.

Vasile  Gherman

 

 

 

 

Lăsaţi un răspuns