Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 27 aprilie 2024

Persoane rănite în accident pe DN 1C

Poliția orașului Șomcuta Mare a fost sesizată marţi, 1 octombrie, la ora 10.45, că pe drumul național (DN1C), în zona pădurii Stejarul, s-a produs un accident de circulație, iar două persoane au fost rănite.

accident stejaruDeplasați de urgență la fața locului polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 42 de ani, care conducea o autoutilitară ce tracta o remorcă, nu a păstrat distanța suficientă și a acroșat în partea din spate o autoutilitară condusă în fața sa, pe care a proiectat-o pe contrasens și care, la rândul său, a intrat în coliziune cu o a treia autoutilitară condusă din sens opus.

Șoferul autoutilitarei care a pătruns pe contrasens, în vârstă de 50 de ani, și o pasageră (în vârstă de 49 de ani) au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital.

Șoferul rănit nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, iar ceilalți doi nu se aflau sub influența alcoolului.

Traficul în zonă a fost restricționat pentru aproximativ o oră, timp în care s-a circulat pe o variantă ocolitoare.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările.

Lăsaţi un răspuns