Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 3 decembrie 2024

Oameni de cuvânt. „Casă nouă” pentru corul din Buciumi

Au promis și s-au ținut de cuvânt. Doi oameni din administrație s-au declarat susținători ai activităților culturale și s-au angajat într-un astfel de demers. Misiunea a fost îndeplinită, iar acum, membrii asociației corale din Buciumi au doar cuvinte de laudă  la adresa lui Gheorghe-Ioan Buda, primarul orașului Șomcuta Mare, și a consilierului județean Anton Rohian, fost prefect al județului, căci despre ei este vorba.

sala cor mixt buciumiTotul a început de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, când la Buciumi, localitate aparținătoare orașului Șomcuta Mare se sărbătorește hramul bisericii ortodoxe. O slujbă religioasă a fost oficiată, în 8 noiembrie, după lucrările de reabilitare a unității de învățământ din Buciumi. Alături de preoți, Gheorghe-Ioan Buda, l-a avut alături și pe consilierul județean Anton Rohian. În prezența membrilor asociației corale, s-a discutat și despre destinația spațiilor neutilizate de unitatea de învățământ, iar Gheorghe- Ioan Buda a promis că una dintre încăperi va putea fi folosită de către corul mixt din localitate. Ciprian Coza, preot paroh la Buciumi, i-a reamintit primarului de dorința coriștilor legată de utilarea încăperii, iar Rohian și Buda s-au angajat să colaboreze în acest demers. Astfel, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, a ajuns și cadoul pentru corul „Buciumenii Chioarului”. Sala a fost dotată cu cele necesare desfășurării activității culturale. „De acum, putem spune că, la Buciumi, există un spațiu adecvant în care coriștii pot să facă repetiții și pot să-și expună diplomele și trofeele obținute la concursuri”, a declarat Gheorghe-Ioan Buda, primarul orașului Șomcuta Mare.

Reprezentanții corului au transmis mulțumiri primarului și fostului prefect al județului. „Să le folosească în pace și sănătate”, a replicat, cu modestie, primarul Gheorghe-Ioan Buda.

Lăsaţi un răspuns