Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 3 decembrie 2024

Fost primar, trimis în judecată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA)– Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Ovidiu Nemeș, la data faptelor primar al orașului Sighetu Marmației. Acesta este acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu.

primaria-sighet-43DNA arată, într-un comunicat de presă, că în cursul anului 2013, inculpatul Nemeș Ovidiu-Gheorghe, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat cu un avocat din cadrul Baroului Maramureș, două contracte de asistență juridică având ca obiect redactarea unei întâmpinări și reprezentarea primăriei orașului Sighetu Marmației într-o cauză civilă.

Pentru serviciile prestate, avocatul ar fi primit suma totală de 12.480 lei.

În ambele situații, edilul ar fi acționat contrar dispozițiilor legale, rezultatul acestor acțiuni fiind prejudicierea bugetului local cu suma de 12.480 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum de către avocatul respectiv.

Până la data emiterii prezentului rechizitoriu, Municipiul Sighetu Marmației nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș.

Lăsaţi un răspuns