Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 28 noiembrie 2024

Probleme în școli generate de o ordonanță

Interzicerea detașărilor din mediul privat în sectorul bugetar (conform OUG nr. 1/ 2020) afectează în Maramureș peste 100 de persoane, personal auxiliar și nedidactic, din școlile din județ.

Este vorba de persoane aflate pe posturi de contabili, fochiști, îngrijitoare, șoferi, secretare, muncitori de întreținere, paznici și administratori. 16 dintre acestea ocupă posturi unice (cinci contabili, șase fochiști și cinci șoferi).

scoli fara femei de serviciu„Până în 31 decembrie 2018 posturile au fost blocate de prevederile OUG 90/ 2017 aprobată prin legea 80/ 2018. În anul 2019 solicitările unităților școlare privind angajările, respectiv aprobarea scoaterii la concurs au fost respinse pe motivul că nu se încadrează în costul standard.

La ora actuală posturile sunt în statele de funcții aprobate, ele au apărut ca urmare a ieșirilor din sistem prin pensionare sau din alte motive. Singura modalitate de a fi ocupate începând cu anul 2017 a fost detașarea, iar procedura de scoatere la concurs se putea face doar prin memorandum la Ministerul Educației Naționale”, se arată într-un comunicat transmis de Sindicatul Liber din Învățământ (SLI) Maramureș.

Din informațiile transmise de sindicatul din învățământ, în Maramureș, 128 de persoane se află în situația încetării de drept a contractului individual de muncă, începând cu data de 9 ianuarie 2020, până la organizarea de concursuri.

Pentru a debloca această situație e necesar ca directorii unităților școlare să trimită de urgență către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș documentele de avizare, în vederea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor.

De asemenea, un punct de vedere a transmis și Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș. „În Educație, în Maramureș, săptămâna trecută, peste 100 de oameni au fost dați afară, pentru că Guvernul PNL a construit un buget cu nenumărate sincope. Iar tăierea de peste 20% a bugetului la Ministerul Educației se resimte și în județul nostru, unde nu mai avem fochiști în școli, personal de întreținere sau femei de serviciu. Există unități administrativ-teritoriale în care un singur om ar trebui să facă foc în zece instituții de învățământ. Ajungem iar în vremurile dinainte de 1989, când în unitățile școlare făceau curat elevii, iar focul în sobe era făcut de profesori. La asta se refereau cei din PNL când voiau să depolitizeze sistemul? Adică pilele PSD sunt femeile de serviciu și fochiștii? Nu vor să recunoască faptul că nu au știut să construiască un buget, iar azi avem uriașe sincope”, a subliniat Zetea,

Lăsaţi un răspuns