Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 10 decembrie 2024

Fost prefect – candidat la Primăria Sighetu Marmaţiei

Organizația municipală PSD Sighetu Marmației și-a ales președintele în prezența a 327 de delegați dintre cei 350 convocați, reconfirmându-l cu unanimitate de voturi pe Sorin Vlașin în funcția de lider politic local, iar pe fostul prefect, Vasile Moldovan, desemnându-l președinte executiv al organizației locale.

La conferința de alegeri din Sighet a fost prezent președintele filialei județene a PSD, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD al Regiunii de Nord-Vest și președinte al Consiliului Județean Maramureș, alături de care s-au aflat senatorul Liviu Marian Pop, consilierii județeni Ioan Sas și Doru Orza, consilierul municipal PSD Sighetu Marmației, Eugenia Godja, președintele interimar al OFSD Maramureș, Crina Chilat, președintele TSD Maramureș, Flaviu Bălan, primarul din Vadu Izei – Petru Vlașin, edilul Teodor Ștefanca din Bârsana, primarul Ion Covaci din Sarasău, Ion Herbil – primarul din Rona de Jos, Liviu Lazarciuc – primarul comunei Bocicoiu Mare, Petru Șofineți – primarul din Remeți.

vasile moldovanLiderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea a felicitat realegerea lui Sorin Vlașin în funcția de președinte al PSD Sighetu Marmației, dar și propunerea de candidat pentru Primăria Sighetu Marmației la alegerile locale a fostului prefect, Vasile Moldovan, care a fost validat cu unanimitate de voturi.

”Sorin Vlașin este prietenul meu și mă bucur că, atunci când i-am promis că vom susține un sighetean pentru Prefectura Maramureș am reușit să mă țin de cuvânt. Cred că, după Liviu Doru Bindea, Vasile Moldovan a fost cel mai bun prefect al Maramureșului. Mi-a dovedit, în anii în care am muncit umăr la umăr pentru binele județului, că știe administrație ca un adevărat profesionist. Și îmi doresc ca, pe lângă susținerea pe care i-o acordă conducerea executivă a PSD Maramureș, să aibă alături întreaga structură locală a PSD Sighetu Marmației și să arătăm că, de această dată, am făcut cea mai bună alegere pentru comunitatea sigheteană. Și asta depinde de fiecare dintre cei care îi vor fi alături în campania care va urma”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Candidatul PSD pentru Primăria Sighet a declarat că este de peste zece ani membru al formațiunii social-democrate și este mândru să fie susținut de atât de mulți membri valoroși și cetățeni ai Sighetului. ”Sunt un om al faptelor și am dus la bun sfârșit toate proiectele începute și asumate. Nu ne va fi ușor să convingem locuitorii Sighetului că Vasile Moldovan, alături de o echipă competentă la primărie, reprezintă soluția pentru comunitatea sigheteană. Însă împreună putem reuși, prin cele zece domenii de urmat pentru Sighet, pe care le vom prezenta în perioada următoare”, a declarat Vasile Moldovan.

Sorin Vlașin, președintele reales cu unanimitate de voturi de cei 327 de delegați prezenți la conferința de alegeri a prezentat lista biroului de conducere a PSD Sighetu Marmației, prima propunere fiind cea a lui Vasile Moldovan, ca președinte executiv al organizației locale. Au fost desemnați și nouă vicepreședinți, printre aceștia regăsindu-se și cei doi consilieri județeni, Ioan Sas și Doru Orza. Biroul organizației PSD Sighetu Marmației a mai fost completat cu 13 membri și un trezorier, în timp ce poziția de secretar executiv a revenit Alinei Prisecaru.

 

 

B.P.

 

 

Reader Feedback

Un raspuns catre “Fost prefect – candidat la Primăria Sighetu Marmaţiei”

  1. Mihai spune:

    URAAAAAA…URAAAAAAAAA….URAAAAAAA! Stima noastra si mandria, Sighetu si Romania

Lăsaţi un răspuns