Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei a înregistrat, în 1 aprilie, un nou dosar penal pentru persoane aflate în carantină. Acesta are ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Într-o informare transmisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei se arată că mai multe persoane, aflate în carantină la Motelul Nova din Sighetu Marmaţiei, nu respectă restricţiile stabilite în perioada de carantină, privind separarea de alte persoane, în sensul că s-au întâlnit în barul motelului, practicând jocuri de societate şi consumând diverse băuturi.
Aspectele sesizate au fost comunicate şi DSP Maramureş.
Precizăm faptul că activităţile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a principiului prezumţiei de nevinovăţie.