Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 4 decembrie 2024

Sorina Pintea revine la conducerea spitalului

Sorina Pintea va reveni la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare.

Sorina Pintea este cercetată sub control judiciar pentru luare de mită. Pintea și-a retras demisia din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, înregistrată în 5 martie. Fostul ministru al Sănătății a anunțat că este în concediu medical.

sorina-pintea-1Reprezentanții Consiliului Județean Maramureș au declarat că Sorina Pintea a obținut postul de manager al spitalului prin concurs, iar mandatul îi expiră în acest an.

Sorina Pintea a transmis o adresă la Consiliul Județean Maramureș prin care a anunțat că își retrage demisia din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare înainte de împlinirea termenului după care demisia producea efecte. Informează Consiliul Județean Maramureș că rămâne în concediu medical și propune ca în funcția de manager al spitalului să fie înlocuită de directorul medical Vasile Pop, ca interimar. Noi am luat act de această retragere a demisiei și am informat la rândul nostru spitalul din Baia Mare. Sorina Pintea a obținut postul de manager prin concurs, iar mandatul îi expiră în acest an, au spus reprezentanții CJ Maramureș.

Demisia Sorinei Pintea din funcția de manager al Spitalului „Dr. Constantin Opriș” a fost înregistrată, în 5 martie. La acea vreme, fostul ministru scria că renunță la funcție deoarece este cercetată penal într-un dosar al DNA și pentru buna desfășurare a urmăririi penale și a procesului.

Lăsaţi un răspuns