Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 26 aprilie 2024

Preșcolarii din Ciolt, în vizită la sediul administrației locale

Martie – o lună bogată în activități pentru școlarii și preșcolarii din cadrul Liceului Teoretic „Ioan Buteanu” Șomcuta Mare și unitățile de învățământ arondate.

„Martie- Muguri de mărțișor” – așa a fost intitulată expoziția organizată de grădinițele arondate Liceului Teoretic „Ioan Buteanu” din Șomcuta Mare, lucrările fiind expuse, încă de la începutul acestei săptămâni, în holul primăriei.

ciolt 1 ciolt 2 ciolt 3 ciolt 4 ciolt 5Astăzi, preșcolarii de la Grădinița cu program normal Ciolt, însoțiți de educatoarea lor (prof. Oana Mărieș), au efectuat o vizită la sediul administrativ pentru a vedea lucrările expuse – felicitări, mărțișoare, tablouri realizate atât de ei, cât și de colegii lor din celelalte grădinițe.

De asemenea, micuții au vizitat biroul consăteanului lor, Dragomir-Sorin Cioltea, viceprimarul orașului. Au inspectat biroul, au pus întrebări, s-au așezat pe rând pe scaunul viceprimarului și au conversat cu alesul local.

Însoțiți de viceprimar, preșcolarii au avut parte de o surpriză: li s-a permis accesul în biroul Poliției Locale. Aici, micuții și-au căutat strada, localitatea sau grădinița printre zecile de obiective monitorizate de primărie.

Lăsaţi un răspuns