Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 3 decembrie 2024

Restricţii ridicate din 1 iunie

Din 1 iunie, intră în vigoare noi măsuri de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 dispuse pe durata stării de alertă

control covidArt.1 (1) Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea și desfăşurarea competițiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie
sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

(2) Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea și desfășurarea în bazine acoperite sau aflate în aer liber, a activităților de pregătire fizică a sportivilor profesioniști
și a competițiilor sportive, fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi
ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

(3) Începând cu data de 1 iunie se permite desfășurarea, de către sportivii profesioniști, a activităților de pregătire fizică în spații închise, cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minim 7 mp/persoană și cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului
tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

(4) Măsurile prevăzute la alin. (1) și (3) nu se aplică activităților de pregătire și competițiilor sportive din domeniul sporturilor de contact.

Art. 2 Începând cu data de 1 iunie, este permisă organizarea și desfășurarea spectacolelor, concertelor, altor evenimente culturale în aer liber, precum şi a festivalurilor publice şi private, cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune aflate la distanță de minimum 2 metri, unul față de celălalt, purtarea măștii de protecție și respectarea condiţiilor stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi ministrului
sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Art. 3 Începând cu data de 1 iunie, se ridică restricțiile/interdicțiile privind deplasarea persoanelor în afara localităţii/zonei metropolitane.

Art. 4 Începând cu data de 1 iunie, se reia transportul feroviar internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic
internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din și către România, cu respectarea condiţiilor stabilite potrivit art. 32,34 și 37 din Legea nr. 55/2020.

Art. 5 Începând cu data de 1 iunie, se reia transportul rutier internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic
internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din și către România, cu respectarea condiţiilor stabilite potrivit art. 32, 35 și 37 din Legea nr. 55/2020.

Art. 6 Începând cu data de 1 iunie, se permite prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spațiile special
destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din
familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri și
președintelui Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Art. 7 Începând cu data de 1 iunie, accesul persoanelor pe plaje se realizează doar cu asigurarea obligatorie de șezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente,
asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite și cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, ministrului sănătăţii și ministrului mediului,apelor și pădurilor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Art. 8 Începând cu data de 1 iunie, se permite organizarea de spectacole de tip drive-in, ocupanții unei mașini fiind membri aceleiași familii, măsurile de protecţie sanitară fiind stabilite prin ordin comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Lăsaţi un răspuns