Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Donator de sânge acuzat de fals în declaraţii

Un maramureşean este cercetat pentru fals în declaraţii, după ce a transmis date false la Centrul de Transfuzie Sanguină Baia Mare.

transfuzie sangeParchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare arată, într-o informare transmisă, că în 22 mai, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de “fals în declarații”. Asta după ce, cu o zi înainte, cu ocazia completării chestionarului pentru donatorul de sânge și a chestionarului privind evaluarea stării de sănătate a donatorilor de sânge în contextul epidemiologic actual de la Centrul de Transfuzie Sanguină Baia Mare, acesta a declarat necorespunzător adevărului că nu a călătorit în țări/zone roșii cu transmitere comunitară extinsă a COVID-19, cu toate că revenise în ultimele 14 zile dintr-o astfel de zonă, respectiv, în data de 19.05.2020 și avea obligația izolării la domiciliu în perioada 19.05.2020-01.06.2020.

Pentru verificarea informațiilor expuse, s-a înregistrat dosar căruia i-a fost atribuit număr unic de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

 

Lăsaţi un răspuns