Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 25 aprilie 2024

Înfolierea deșeurilor- măsură pentru reducerea spațiului de depozitare

Deșeurile fracție uscată vor fi înfoliate – este una dintre măsurile care vor fi luate, la nivel de Maramureș, pentru a reduce spațiul de depozitare. Decizia a fost luată la Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere.

Reuniunea a avut loc marți, 26 ianuarie, când au fost aleși și membrii Consiliului director. Astfel, din conducerea asociației fac parte reprezentanții municipiilor Baia Mare și Sighetu Marmației, precum și ai localităților Groși, Moisei, Fărcașa și Târgu Lăpuș.

adi deseuri cu buda1Președintele ADI Deșeuri, Ionel Bogdan, a punctat faptul că își dorește ca asociația să funcționeze eficient, iar împreună cu conducerea Consiliului Județean să se găsească soluții optime în privința rezolvării problemei de colectare și depozitare a deșeurilor la nivelul județului.

”Obiectivul principal al ADI Deșeuri este să reușim împreună să punem în aplicare la nivelul județului Maramureș colectarea selectivă a deșeurilor menajere, astfel încât să creștem gradul de reciclare și valorificare la cel puțin 40%. Populația va primi pubele distincte pentru colectarea separată: plastic/metal, hârtie/carton, sticlă, deșeuri reziduale/amestecate/menajere. Pe partea de depozitare a deșeurilor suntem obligați să găsim soluții pentru rezolvarea problemei, având în vedere că din 10 februarie nu vom mai avea nicio locație în județ unde să depozităm deșeurile”, a subliniat Ionel Bogdan, președinte al Consiliului Județean Maramureș.

În cadrul dezbaterilor s-au adus în discuție și variantele de lucru privind depozitarea deșeurilor. Pe termen scurt avem variante privind înfolierea deșeurilor uscate astfel încât să fie redus spațiul de depozitare, precum și transportarea acestora în alte județe. Pe termen mediu problema va fi rezolvată prin găsirea unui teren în raza județului Maramureș și construirea unei platforme temporare, în timp ce pe termen lung trebuie să finalizăm lucrările la Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) de la Fărcașa, termenul fiind stabilit până în decembrie 2023.

 

Lăsaţi un răspuns