Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 3 decembrie 2024

CONTROLUL AVERILOR: Cherecheş obligat să restituie bani pe care nu-i poate justifica

Cătălin Cherecheş, primarul Municipiului Baia Mare, este obligat să restituie Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, suma de 2.685.708,318 lei pe care nu o poate justifica.

chereches-1Decizia a fost luată de Curtea de Apel Cluj în urma unui proces privind controlul averilor. Parte în dosar este Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

 

DECIZIA CURŢII DE APEL CLUJ:
Solutia pe scurt: „Admite sesizarea formulată de CCA de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin Ordonanţa nr. 2/2019, privind pe petenta ANI în contradictoriu cu intimaţii CC şi SR prin MFP. Constată că dobândirea sumei de 2.685.708,318 lei nu are caracter justificat şi dispune obligarea intimatului CC la plata acestei sume în favoarea SR, prin MFP, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Curtea de Apel Cluj, Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în data de 09.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Document: Hotarâre  102/2021  09.04.2021”

 

***

Situaţia a apărut, în anul 2019, după ce Agenţia Naţională de Integritate a constatat diferenţe între veniturile realizate de primarul Cherecheş şi averea acestuia, fiind sesizat parchetul pentru a începe verificărilor. La acea vreme, Cherecheş a declarat că sesizarea făcută de ANI este „element abuziv care ţine de hărţuirea sa”.

 

 

foto: arhivă

Lăsaţi un răspuns