Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 24 iulie 2021

Parteneriat pentru proiectul: ADOPTĂ O GRĂDINĂ!

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș organizează în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și Banca pentru Alimente Maramureș proiectul intitulat ”Adoptă o grădină în #satuldepedeal”.

muzeul satuluiCu mic, cu mare, maramureșenii sunt invitați să participe la lucrările de îngrijire și înfrumusețare ale curților și grădinilor căsuțelor din Muzeul Satului. De asemenea, vi se oferă șansa de a răsfăța mascotele muzeului, iepurașii pufoși și cățelul blănos.

Reprezentanții Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș împreună cu cei ai Băncii pentru Alimente Maramureș vor coordona atelierele de grădinărit, la care participanții vor învăța cum se realizează compostul.

Cei care doresc să trăiască în armonie cu natura, fie chiar și numai pentru câteva ore, sunt rugați să se înscrie printr-un mesaj prin e-mail: contact@etnografie-maramures.ro. Uneltele proprii de grădinărit sunt opționale, dar binevenite.

Având în vedere situația creată de pandemia de COVID-19, organizatorii au luat toate măsurile necesare de prevenție și siguranță. Participanții sunt rugați să respecte toate normele legislative în vigoare referitoare la distanțarea socială și igiena personală. Purtarea măștii este obligatorie.

 

B.P.

 

Lăsaţi un răspuns