Reprezentantul României la Eurovision va fi desemnat la acest sfârşit de săptămână. Sâmbătă seara, una dintre cele zece piese finaliste va câștiga biletul pentru scena Eurovision de la Torino. Mai mult, unul dintre telespectatorii care își votează favoriții va câștiga marele premiu de 5.000 de euro.
Singurul maramureşean prezent în acest concurs este Andrei Petruş. Tânărul este originar din Vălenii Şomcutei, localitate aparţinătoare oraşului Şomcuta Mare, şi este student al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca și elev de succes al școlii „Recreart” Baia Mare.
În ultima fază a Selecției Naționale, câștigătorul va fi decis de juriul concursului – Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu – și de telespectatori (prin SMS), punctajul acordat de public având ponderea celui acordat de un jurat.
Votul va putea fi exprimat trimiţând numărul de intrare în concurs al favoritului (01, 02, 03,…10), prin SMS, la numărul 1200 (tarif: 1.19 euro – TVA inclus), număr valabil în toate reţelele de telefonie mobilă.
De pe același număr de telefon se poate vota pentru una sau pentru mai multe melodii, dar numai o singură dată pentru fiecare melodie.
Liniile telefonice se vor deschide la semnalul „START VOT!” şi se vor închide la semnalul „STOP VOT!”.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 5 martie, în direct și în exclusivitate la TVR 1, TVR Internaţional, TVR Moldova, TVR+ și canalul de Youtube al TVR, de la ora 21.00.
O voce superbă și puternică