Social-democrații au prima șansă să ofere președintele Consiliului Județean. PSD are 14 mandate de consilieri județeni, ceea ce reprezintă un procent de 40% din totalul votului exprimate în Maramureș.
Potrivit liderului PSD, nu este suficient pentru a face singuri majoritate, însă social-democrații au prima șansă să ofere președintele Consiliului Județean (CJ).
”De mâine vom demara discuții cu cei care au trecut pragul electoral și vom începe cu Coaliția pentru Baia Mare, care a produs o surpriză în CJ și Consiliul Local Baia Mare. Apoi vom avea discuții și întâlniri și cu celelalte partide. Vom discuta cu reprezentanții Partidului Ecologist, performerii acestor alegeri, apoi cu UDMR și PMP. Mai puțin ne vom întâlni cu PNL, care nu a propus proiecte concrete pentru Maramureș, mai mult, au criticat tot ce am propus noi. Nu au venit, însă, nici cu soluții concrete. Eventual, după ce își schimbă actuala conducere (Mircea Man şi Ovidiu Nemeş) și vor aduce în față oameni ce gândesc constructiv, oameni noi, vom analiza altfel o posibilă discuție cu ei”, a declarat Gabriel Zetea, preşedinte PSD Maramureş.
„Începând de joi, 9 iunie, vom începe oficial discuțiile cu partidele care au trecut pragul în CJ, pentru a putea finaliza actualele proiecte ale județului, două de o importanță vitală, Aeroportul Internațional Baia Mare și Depozitul Ecologic de la Fărcașa, însă ne vom concentra și pe demararea unor proiecte noi. Principala noastră preocupare o va reprezenta infrastructura rutieră și vom depune proiecte pe Programul Operațional Regional (POR) și Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL)”, a mai spus Zetea.
Liderul PSD spun că este extrem de important vor fi susţinute, în continuare, demersurile municipiului Baia Mare pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021, pentru ca acest demers, cu sprijinul PSD, să fie unul încununat de succes. Consiliul Județean Maramureș are, în Baia Mare, cele mai importante instituții culturale. Ne dorim o înțelegere mai bună decât a fost în trecut între municipiul Baia Mare și Consiliul Județean”, a precizat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.