Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

EXCLUSIV: Mandate de aleşi locali – la mâna instanţei

Au candidat, au primit voturi de la alegători, au câştigat mandate de aleşi locali însă nu au fost validaţi în funcţiile pentru care au fost aleşi. Este cazul mai multor oameni politici din judeţ care au primit voturi la alegerile din 5 iunie, însă nu au putut depune jurământul pentru că mandatele de aleşi locali le-au fost invalidate. S-au adresat instanţei în speranţa că li se va face dreptate.

juramant ales localLa Tribunalul Maramureş au fost înregistrate mai multe cauze prin care se cere ordonanţă preşedinţială privind hotărâri de invalidare a mandatului de consiler local.

Printre aceştia se regăseşte şi Nicolae Bindiu, fost consilier judeţean şi fost primar de Cavnic. Situaţii similare s-au înregistrat şi la Vişeu de Sus, unde Adrian Filip, fostul viceprimar, a acţionat în instanţă Consiliul Local. Cauza a primit termen pentru data de 21 iulie.

Tot la Vişeu de Sus, Dumitru Andreica, Alina Mihaela Trifoi şi Teodor Nagy sunt parte într-un dosar similat în care 12 consilieri locali au calitatea de „pârât”.

Ioan Orzac şi Ioan Petrovan au acţionat în instanţă Consiliul Local Rozavlea şi au avut câştig de cauză. Prin hotărârea dată, instanţa de fond a obligat Consiliul Local să emită hotărârii de validare a mandatelor de consilier pentru reclamanţi şi să îndeplinească formalităţilor de depunere a jurământului.

Petru Morar, Vasile Lihet şi Dumitru Cocian au acţionat în instanţă Consiliul Local Strâmtura, termenul în această cauză fiind stabilit pentru începutul lunii august.

Vasile Florută – aşteaptă şi el decizia instanţei după ce a acţionat în judecată Consiliul Local Bicaz.

De asemenea, instanţa se va pronunţa în 4 august privind plângerea forulată de Ioan Nistor împotriva Consiliului Local Leordina, tot într-o cauză legată de invalidarea mandatului de ales local.

 

Lăsaţi un răspuns