Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
luni, 25 noiembrie 2024

Carte de condoleanţe la Palatul Administrativ

Asociația Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, filiala Cluj, a transmis o adresă Consiliului Județean Maramureș, solicitând depunerea unei cărți de condoleanțe în holul Palatului Administrativ, în memoria Reginei Ana.

palatul-administrativ-baia-mare-400x300-2-400x300Cererea a fost aprobată de președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, începând cu data de 9 august 2016, iar cartea de condoleanțe poate fi completată timp de 40 de zile, potrivit canoanelor Bisericii Ortodoxe Române.

Primii care au semnat în cartea de condoleanțe au fost Sebastian Lupuț, prefectul județului Maramureș și președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea. Președintele CJ Maramureș și-a exprimat regretul față de plecarea Majestății Sale Regina Ana a României spre cele veșnice, mesaj care a fost înscris în cartea de condoleanțe.

“Vestea plecării Majestății Sale Regina Ana la cele veșnice m-a întristat profund. Chiar dacă istoria noastră tulbure nu i-a permis Majestății Sale să se afle în fruntea țării, ea a fost până la sfârșitul vieții puternic legată sufletește de România și de români. Cei care au avut privilegiul de a o cunoaște și-o amintesc ca pe o femeie puternică, hotărâtă, capabilă să depășească greutățile inerente exilului și să își susțină soțul în cele mai dificile momente. Dar și ca o ființă delicată, cu un pronunțat simț matern și cu un umor sănătos, cu care risipea grijile celor dragi. Dacă episodul negru al comunismului nu s-ar fi lăsat asupra României timp de aproape o jumătate de veac, cred că am fi avut șansa ca în fruntea țării să stea un rege patriot și o regină exemplară. Dar istoria a fost nedreaptă cu ei și cu noi, românii. Îmi exprim regretul pentru plecarea din această lume a Majestății Sale Regina Ana și transmit condoleanțele mele cele mai sincere familiei regale îndurerate. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!”, a scris prefectul în Cartea de condoleanţe.

Lăsaţi un răspuns