-
Biserica în care din 1973 Sfânta Liturghie a hramului este oficiată de un Arhiereu –
Joi, 8 septembrie 2016, de la ora 10,00, Preasfinţitul, Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în satul natal Rozavlea, din Protopopiatul Vişeu, sat aşezat pe celebra Valea a Izei, de care au auzit tot românul.
În sobor s-au aflat peste 25 de preoţi din parohiile Protopopiatului, arhim. dr. Casian Filip, ecleziarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, monahi şi stareţi de mănăstiri, un preot din localitatea Strâmtura, Ucraina, preotul paroh Grigore Andreica, fost protopop de Vişeu, preoţii din celelalte două parohii din Rozavlea: pr. Vasile Cosma şi Simion Smicală, diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul de muzică bizantină „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, condus de diac. drd. Adrian Dobreanu, iar la momentul pricesnei a cântat şi corul bisericii parohiale.
Patru profesii au înfrumuseţat cu prezenţa lor sărbătoarea hramului: din Leordina, Strâmtura, Şieu şi satul gazdă Rozavlea, iar numărul credincioşilor s-a ridicat la multe mii, întreaga curte a bisericii fiind plină de credincioşi. Mai mulţi ca la hramul de anul trecut, pentru că hramul bisericii din Rozavlea seamănă foarte mult cu hramul unei mănăstiri, vedeţi că vin şi profesii, iar mulţimea credincioşilor este alcătuită din oameni cu mare credinţă în Dumnezeu din satele de pe Valea Izei şi Vişeului, din Moisei şi din Borşa, ba chiar şi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Ca la mănăstire, câţiva preoţi spovedesc credincioşii în biserică, profesiile înconjoară biserica de trei ori cu cântece de slavă închinate Maicii Domnului, iar apoi intră şi se închină la icoane. Am văzut la hramul de la Rozavlea şi foarte mulţi tineri, care au venit să ia binecuvântare pentru începerea anului şcolar.
În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Ioan Claudiu Pop, ca urmare a câştigării concursului pentru ocuparea postului de preot în Parohia Ciolt, hirotonirea întru preot urmând a fi săvârşită în viitor.
Cuvântul de învăţătură rostit de P.S. Iustin Sigheteanul s-a referit la pericopa evanghelică a sărbătorii şi la viaţa Maicii Domnului, Fecioara Maria, cea mai Sfântă între Sfinţi, încheind cu câteva consideraţii în urma Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din Toată Lumea (ITO 2016), unde Maramureşul a fost foarte bine reprezentat.
xxx
Biserica din Rozavlea este şi rămâne o adevărată catedrală a Văii Izei. Construirea ei, din zid de cărămidă, a început în 1935 şi a fost ridicată în roşu în 1940. Pictarea ei s-a făcut de abia între anii 1967-1971, fiind prima biserică pictată în tehnica frescă din Maramureşul Voievodal. A fost târnosită în 15 august 1971 de vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina, însoţit de Mitropolitul Nicolae Mladin al Sibiului, Episcopul Teofil Herineanu al Clujului, în prezenţa tuturor preoţilor din zonă şi a zeci de mii de credincioşi. A fost cel mai mare eveniment al comunităţii. Fiind acolo am putut vedea drumul blocat de mulţimea credincioşilor, curtea bisericii ticsită de nu puteai arunca un ac, curţile sătenilor pline de credincioşi. Fiecare creştin din Rozavlea avea în ospeţie zeci de neamuri şi prieteni, mulţi veniţi de cu seară în sat, în grupuri. Mi-aduc aminte că grupul nostru de 17 tineri, veniţi din Ţara Lăpuşului cu ce am putut şi care am trecut Văratecul pe potecă, ne-am întors duminică după amiază pe jos, din Rozavlea până în Băiuţ, unde am ajuns dimineaţa, la flotaţie, ca să luăm o maşină pentru a ajunge la destinaţie, în Rogoz.
Un alt eveniment s-a petrecut în 8 septembrie 2003, când doi vrednici de pomenire Patriarhi, Petros al VII-lea al Alexandriei şi Întregii Africi şi P.F. Patriarh Teoctist, însoţiţi de 12 Mitropoliţi şi Ierarhi, peste 100 de preoţi, au oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în prezenţa a 100.000 de credincioşi.
Un fapt notabil este acela că din 1973, când Î.P.S. Justinian a fost ales Episcop Vicar la Cluj, în fiecare an, de hram, s-a săvârşit aici Sfânta Liturghie Arhierească. Până în 1994 Î.P.S. Justinian, iar din 1994 – P.S Justin Sigheteanul.
Aşadar, un sat binecuvântat, cu oameni credincioşi, din mijlocul cărora s-a ridicat un Episcop, un sat cu o istorie bisericească aparte.
Andrei Fărcaş