Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Chirurg reţinut. I-a cerut pacientului să-şi vândă casa pentru bani de operaţie

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice și cei de la Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române au surprins în flagrant delict un medic, în timp ce primea 800 de euro de la un pacient, pentru a-și îndeplini atribuţiile de serviciu.

euro-mitaLa data de 26 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, cu sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureș au surprins în flagrant delict un medic specialist, în timp ce primea 800 de euro de la un pacient, cu scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.

În fapt, în luna iulie a.c., pacientul a fost victima unui accident rutier, în urma căruia a fost operat de către medicul în cauză, urmând ca, ulterior, să fie operat din nou.

La data externării, medicul i-ar fi spus soţiei pacientului că o astfel de operaţie costă 1.000 de euro, sumă care trebuie împărţită cu medicul anestezist şi cu medicii rezidenţi. Întrucât familia pacientului nu are posibilităţi materiale, i-ar fi spus medicului că îl vor contacta când vor obţine banii respectivi.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, medicul specialist ar fi condiționat efectuarea unei a doua intervenții chirurgicale de plata „datoriei” de 1.000 de euro pentru prima operație, îndemnându-i pe pacient și aparținător să vândă diferite bunuri din gospodărie şi chiar locuinţa, dacă este nevoie pentru obținerea acestor sume de bani.

Medicul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „luare de mită”.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Lăsaţi un răspuns