În conformitate cu datele furnizate de inspectoratele școlare județene, rata de promovare a probei scrise susținute miercuri, 12 octombrie, de candidații înscrişi la concursul de ocupare a funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, este de 83,7%.
La această primă probă, desfășurată în 53 de centre organizate la nivel național, au participat 7.758 de candidați, înregistrându-se o rată de prezență de peste 98%. Dintre aceștia, 7.197 de candidați au fost admiși în etapele următoare ale concursului, 1.143 de candidați au fost respinşi, 136 de candidați nu s-au prezentat, în timp ce alți 15 candidați s-au retras. A fost consemnată o singură eliminare din examen.
Rate de promovare peste 90% s-au înregistrat în județele Sălaj (96,5%), Cluj (93%), Covasna (91,4%), Brașov (91,3%), Hunedoara (91,1%) și Brăila (90,7%). Procente sub 70% apar în județele Vrancea (37%), Alba (65,6%) și Ilfov (68%).
În Maramures, 80,51% dintre candidaţii pentru posturile de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar s-au calificat la probele următoare ale concursului. 233 de dascali s-au înscris în concurs. La proba scrisă au fost admişi 186 de candidaţi, 34 au fost respinşi şi 2 au absentat.
La unităţile şcolare unde candidaţii nu au promovat concursul, vor fi numite, prin detaşare, cadre didactice care îndeplinesc condiţiile de a ocupa aceste posturi, adică să fie membri în corpul naţional de experţi în management educaţional. Cadrele didactice care ocupă aceste funcţii şi nu s-au prezentat la concurs, nu vor mai fi numite în această funcţie precum şi cadrele didactice care ocupă aceste funcţii dar nu au promovat una dintre probe. În perioada 17 octombrie- 17 noiembrie, se vor derula probele: interviu şi analiza CV-ului, la nivelul comisiilor județene de concurs. Toate probele sunt obligatorii și sunt monitorizate de observatorii desemnați de Ministerul Educației. Afişarea rezultatelor este programată în data de 18 noiembrie. Contestaţiile pentru proba de interviu pot fi depuse în intervalul 21-23 noiembrie. Soluţionarea contestaţiior şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie – 9 decembrie 2016. Sunt declarați „admiși” candidații care au realizat un punctaj de cel puțin 35 de puncte pentru fiecare probă și din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs, un punctaj total de cel puțin 105 puncte.
Ultima etapă a concursului – validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale și transmiterea acestora la minister – este programată în data de 16 decembrie 2016.