Sărbătoare pentru Preasfinţitul Vasile Bizău, episcop eparhial al Maramureşului.
„Îi urăm un călduros ‘LA MULȚI ANI!’ Preasfințitului Vasile Bizău, care azi împlinește frumoasa vârstă de 47 de ani”, transmite Episcopia Greco-Catolica Maramures.
Preasfințitul Vasile s-a născut pe data de 14 octombrie 1969 în localitatea Dragomireşti, jud. Maramureş, intr-o familie greco-catolică activă şi în perioada de interzicere a acestei Biserici în România.
Casa părintească a funcţionat, pe toată durata clandestinităţii, ca loc de întâlnire al credincioşilor din satul natal, uniţi în rugăciune sub egida Reuniunii Mariane, condusă de însăşi mama Preasfinţiei Sale.
Face şcoala generală în Dragomireşti. În 1988 este absolvent al Liceului Industrial nr. 9 (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”) din Baia Mare, profilul Filologie-Istorie. Între anii 1990 – 1993 urmează cursurile Institutului Teologic „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, Baia Mare.
Îşi completează formarea la preoţie cu studii de filozofie (1993 – 1994) la Facultatea de Filozofie din cadrul Universităţii Pontificale Gregoriana din Roma şi studii de teologie (1994 – 1997) la Facultatea de Teologie din cadrul aceleiaşi Universităţi. Tot aici face studii de specializare (masterale), între 1997 – 2000, în Teologie patristică şi Istoria teologiei.
În 2001 – 2002 urmează cursuri doctorale la Institutul San Anselmo din Roma.
Parcursul ecleziastic începe la 15 august 1996, când e hirotonit diacon, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului la Giuleşti, Maramureş. În 31 august 1997 este hirotonit preot de către Preasfinţia Sa Ioan Şişeştean la Baia Mare.