Pavel Horj şi Ştefan Vasile Bereş (şeful Ocolului Silvic Sighet) s-au înscris la concursul organizat de Romsilva, pentru postul de director al Direcţiei Silvice Maramureş. Niciunul nu a obţinut punctajul necesar pentru a ocupa postul de director astfel că s-a decis reorganizarea unui nou concurs.
Concursul s-a desfăşurat în 9 noiembrie, însă de această dată, pe lângă Bereş şi Horj, în competiţie s-a mai înscris un candidat. Este vorba de Indrei Dumitrean, fost şef al Ocolului Silvic Târgu Lăpuş. Aceasta a fost declarat ADMIS având punctajul cel mai mare.
Trei zile este termenul de depunere a contestaţiilor, iar dacă rezultatul nu va fi contestat, urmează validarea şi numirea lui Dumitrean, în funcţia de director al Direcţiei Silvice Maramureş.