Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Zetea: Lucrările de la aeroport – finalizate în proporție de 99%

La Aeroportul Internațional Baia Mare a avut loc, în 10 noiembrie, o întâlnire de lucru între reprezentanții Aeroportului, reprezentantul companiei Thales, producătorul echipamentului ILS, specialiștii ROMATSA București, reprezentanții constructorului, ai proiectantului și dirigintele de șantier. La discuții a fost prezent și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

zetea-la-aeroport”Am participat la o întâlnire tehnică la Aeroportul Internațional Baia Mare, unde toți cei implicați în finalizarea proiectului de reabilitare a pistei și-au sincronizat calendarele și graficul de lucrări. Vorbim, astăzi, de un procent al lucrărilor finalizat în proporție de 99%. Am ajuns, în sfârșit, la partea de reabilitare a instrumentelor specifice aviației. Într-o scurtă perioadă de timp vom finaliza și repoziționarea și calibrarea echipamentelor de radio-navigație, pentru a corespunde noii lungimi a pistei. Ulterior, constructorul va termina ultimele aspecte ale lucrării, partea cea mai grea fiind deja încheiată. Vom avea cea mai modernă pistă din România. În ceea ce privește instalațiile de radio-navigație, acestea vor permite și aterizarea avioanelor de mediu curier, aeronave 100% automate, care sunt conduse fără intervenție umană. Deși foarte puțină lume a avut încredere în acest proiect, sper ca, în două – trei luni, să vorbim despre Aeroportul Internațional Baia Mare ca fiind principala poartă de intrare în Maramureș”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Dorin Buda: ”Avioanele de mediu curier, cele cu care operează companiile low-cost și cele fac transport cargo vor putea ateriza în Baia Mare”

Dorin Buda, directorul Aeroportului Internațional Baia Mare a declarat că finalizarea lucrărilor contractate nu va presupune, automat, reluarea activității operaționale pe Aeroport. ”După 50 de ani, practic s-a reconstruit un nou aeroport, cu alte caracteristici funcționale. La finalizarea lucrărilor, echipamentele de radio-navigație și meteo proprietatea ROMATSA vor trebui repoziționate. Reprezentantul companiei italiene THALES, producătorul echipamentului ILS (singurul echipament care asigură aterizarea instrumentală de precizie la aterizare) și specialiștii ROMATSA București au văzut stadiul fizic al realizării investiției. Au mai fost prezenți și reprezentanții constructorului, ai proiectantului și dirigintele de șantier. Proiectul tehnic aferent repoziționării echipamentului ILS va fi avizat în cel mai scurt timp, iar constructorul va muta echipamentul pe noua poziție. Având în vedere faptul că lungimea pistei a crescut de la 1.800 de metri la 2.150 de metri, toate procedurile de aterizare și decolare vor trebui reproiectate de către firma germană Air Sight, cu care ROMATSA a încheiat contractul aferent. În fapt, până la realizararea investiției la aeroport, avioanele de mediu curier, cele cu care operează companiile low-cost, precum și cele fac transport cargo nu puteau ateriza în Baia Mare”, a declarat directorul Aeroportului Internațional Baia Mare.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Lăsaţi un răspuns